Acasă Cultura / Culte Tineri artiști din 48 de țări, în preselecțiile pentru Concursul Internațional George...

Tineri artiști din 48 de țări, în preselecțiile pentru Concursul Internațional George Enescu

În total, 317 tineri artiști din 48 de țări (în 2014 au fost 38 state reprezentate) s-au înscris la ediția din 2016 a Concursului Internațional George Enescu, cu aproape 40% mai mult decât la ediția din 2014. Înscrierile s-au încheiat pe 1 iunie, iar în perioada următoare juriile vor face preselecția pentru a stabili lista finală a concurenților care se vor prezenta la etapele Concursului Enescu din septembrie 2016.Cei mai mulți concurenți s-au înscris din Coreea de Sud – 71, urmată de Japonia – 33, România – 20, China – 19, SUA – 17, Franța – 17, Rusia – 17, Germania – 9, Marea Britanie – 8, Italia – 8, etc. S-au înscris și artiști din Afganistan (1 – pian) și Iran (2 – vioară și pian ). Repartiția candidaților pe secțiuni este următoarea: 139 la vioară, 83 la violoncel, 64 la pian, 31 la compoziție.

Înscrierea unui număr atât de mare de concurenți dovedește o dată în plus corectitudinea deciziei de a separa Concursul de Festivalul Enescu. Am reușit astfel să consolidăm poziția Concursului printre competițiile internaționale, să creăm o platformă mai bună pentru promovarea câștigătorilor, iar acest lucru facilitează atragerea mai multor artiști tineri. Având în vedere tema din acest an, considerăm ca sunt 317 tineri care, pentru a-și îndeplini visul de viață, au ales să se înscrie în Concursul Enescu din 2016. Este o sursă de inspirație pentru noi toți”, a declarat presei Mihai Constantinescu, directorul executiv al competiției. Ediția 2016 a Concursului Internațional George Enescu are loc în perioada 3-25 septembrie, iar publicul poate participa la oricare din etapele competiției, precum și la recitalurile extraordinare din cadrul programului.

Membrii juriilor vor finaliza preselecția până la 30 iunie 2016, iar la fiecare secțiune vor rămâne câte 50 de candidați. Câștigătorii altor concursuri din cadrul Federației Internaționale a Concursurilor de interpretare muzicală și semifinaliștii edițiilor precedente ale Concursului Enescu care s-au înscris conform procedurilor sunt admiși din oficiu în concurs, fără a mai trece de preselecție, potrivit regulilor competițiilor de profil.

Premiile câștigătorilor vor depăși 100.000 de euro, urmând ca laureații să beneficieze și de un intens program de promovare, inclusiv pe scena Festivalului Enescu, în 2017.

Tema Concursului din 2016 va fi puterea de a da viață visurilor noastre, putere care îi animă și pe tinerii concurenți să se pregătească, să muncească și să performeze pe scenă, în fața juriului și a publicului.

Cu excepția etapei I, care va avea loc la Conservator, toate concertele se vor desfășura la Ateneu, atât etapele de concurs, cât și recitalurile. Concursul se va deschide cu o gală extraordinară, la care vor participa laureați de la edițiile anterioare ale Concursului și Filarmonica “George Enescu”.