“Doresc să salut, în numele MAE şi în numele meu personal, acest vot pozitiv al Parlamentului European. România a pledat în mod constant la nivel european în favoarea avansării procesului de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, iar decizii precum cea de astăzi reflectă pe deplin această prioritate majoră a politicii externe a României”, afirmă ministrul Titus Corlățean, în contextul acordării votului favorabil, astăzi, în PE pentru liberalizarea vizelor de scurtă durată pentru cetăţenii Rep. Moldova.
În acelaşi timp, votul de astăzi transmite un puternic mesaj politic de sprijin al UE faţă de cetăţenii Rep. Moldova. Această etapă este un pas esenţial în procesul decizional privind ridicarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni. “Vreau să le mulţumesc şi europarlamentarilor români, care au avut o contribuţie importantă în cadrul acestui demers.”, subliniază Corlăţean.
Diplomatul român susţine că: “Liberizarea vizelor este urmarea firească şi meritată a patru ani de eforturi serioase şi curajoase ale autorităţilor de la Chişinău. Pentru că a îndeplinit un set complex de criterii şi a parcurs un întreg proces de reformă, fără precedent în Vecinătatea Estică, Republica Moldova se va bucura în curând de libertatea de circulaţie în spaţiul UE ”.