Acasă Cultura / Culte Tradiție și dans românesc la Zilele Zalăului la Chicago

Tradiție și dans românesc la Zilele Zalăului la Chicago

Românii din Chicago au sărbătorit, zilele trecute, cea de-a XII-a ediţie a Zilelor Zalăului la Chicago, eveniment care îi reuneşte, an de an, pe românii stabiliţi în metropola americană.

Zălăuanii stabiliţi la Chicago, SUA, îşi cinstesc, astfel, oraşul natal printr-o petrecere organizată pentru toți românii din zonă.

Anul acesta, evenimentul a avut loc în Bunker Hill Forest Preserve Grove 5, iar programul a inclus concerte susţinute de trupe româneşti, activităţi pentru copii, campionat de fotbal, campionat de volei, atmosfera fiind completată de mâncăruri tradiţionale, pregătite în special la ceaun şi la grătar, anunță adevarul.ro

Tot de acolo a fost postată pe Facebook şi o fotografie din care reiese că pregătirile pentru festinul culinar s-au desfășurat cu succes, sub coordonarea lui Ovidiu Pop, un zălăuan plecat în SUA în 2000 şi care şi-a deschis la Chicago o patiserie – OVY Transylvanian Bakery. Alături de el, în oraşul american mai trăiesc alţi 1.500 de zălăuani, în majoritate tineri.