Tradițiile românești din perspectivă francofonă

Tradițiile românești din perspectivă francofonă

Tradițiile românești și dimensiunea francofonă a culturii române au fost  puse în lumină, zilele aceastea, la Strasbourg.Programul a pornit cu proiecția documentarului Satul de demult (2012, r. Dumitru Budrală), urmată de o dezbatere despre valențele francofone ale României de azi. Documentarul descrie satul tradițional tipic, prin reconstituirea poveștii Muzeului Astra, cel mai vechi din Transilvania.

Dumitru Budrală este regizor, fotograf şi director fondator al Festivalului Astra Film. A regizat numeroase filme antropologice și documentare printre care: Leusteanul (1994), La drum (1997), Sibiu-Hermannsstadt (1999), Blestemul ariciului (2004), Drumul regilor (2013).

De asemenea, antropologul belgian Marianne Mesnil își prezintă joi 17 martie la Universitatea din Strasbourg proaspătul volum Dincolo de Dunăre. Studii de etnologie balcanică (fr. Les Eaux-delà du Danube. Etudes d’ethnologie balkanique, 2016, Marianne Mesnil și Assia Popova, Ed. Petra, Paris) și mai vechiul film Mascarada românească .

Cartea propune o viziune asupra Balcanilor, fundamentată pe existența unui spațiu cultural balcanic și pe conviețuirea posibilă datorită utilizării în comun, de secole, a valorilor și a tradițiilor, spulberate sub presiunea naționalismului extrem. Documentarul prezintă tradițiile sărbătorilor de iarnă în Bucovina, în special de anul nou și de sfântul Vasile (1 ianuarie).

Marianne Mesnil s-a format caetno-antropologla Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB) și s-a specializat în studii despre România. Prima oară a călătorit ca studentă în România în 1967, iar ulterior a făcut numeroase cercetări de teren în perioada regimului Ceaușescu. A predat antropologia Europei la ULB.

Proiecția documentarului Satul de demult (2012, r. Dumitru Budrală), în prezența ES ambasadorul Sabin Pop, consul general al României la Strasbourg, luni, 14 martie 2016, 20h, Salle Saint Laurent-Wasselonne