Frank R. Wolf (republican) şi James P. McGovern (democrat), copreşedinţi ai Comisiei pentru Drepturile Omului „Tom Lantos” a Congresului SUA, au adresat o scrisoare de protest preşedintelui Traian Băsescu, faţă de propunerea de a-i retrage Ordinul Steaua României fostului episcop László Tökés.
Cei doi congresmani au subliniat că eroismul dovedit de László Tökés în timpul revoluţiei din 1989, care a dus la căderea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, nu poate fi pus la îndoială. Cei doi au amintit că László Tökés a militat pentru respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor români, indiferent de apartenenţă etnică sau religioasă, în scopul eliberării României de sub povara comunismului: „Ţinând cont de toate acestea, am fost surprinşi şi profund decepţionaţi în momentul în care am aflat de propunerea Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României de a-i retrage lui László Tökés această distincţie” – se arată în scrisoarea celor doi congresmani.
Frank R. Wolf şi James P. McGovern au amintit că în motivaţia deciziei acestui consiliu se face referire la acţiunile „anticonstituţionale” ale lui László Tökés, în timp ce fostul episcop doar şi-a exercitat dreptul constituţional la libera exprimare a opiniei, atunci când a vorbit în numele unei minorităţi naţionale din România: „Cazul László Tökés este îngrijorător din mai multe puncte de vedere, şi nu în ultimul rând pentru că dă impresia unui regres al democraţiei din România. Domnule preşedinte, vă solicităm să faceţi tot ce vă stă în putere pentru a ruga Consiliul de Onoare să îşi retragă decizia nedreaptă faţă de pastorul László Tökés”, au mai scris cei doi congresmani americani, care şi-au exprimat dorinţa de primi un răspuns de la preşedintele României.