“Trăim o singură dată – Jurnal (ieșean)”, lansată la Tel Aviv

“Trăim o singură dată – Jurnal (ieșean)”, lansată la Tel Aviv

Volumele “Trăim o singură dată – Jurnal (ieșean)” și “Pompe funebre” de Mircea Radu Iacoban vor fi lansate, pe 12 noiembrie, la sediul ICR Tel Aviv.

La eveniment vor participa Mircea Radu Iacoban, autor, Zoltan Terner, scriitor și critic literar, și Roni Căciularu, scriitor, critic literar și membru al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română.

În cea de-a doua parte a evenimentului va avea loc proiecția filmului „Un bulgăre de humă” cu un scenario de Mircea Radu Iacoban, în regia regia lui Nicolae Mărgineanu.

Mircea Radu Iacoban s-a născut în Iași, la 19 februarie 1940. A absolvit Liceul „Ștefan cel Mare” de la Suceava, după care a urmat Filologia la Universitatea ieșeană. Prima carte de proză, („Estudiantina”) a publicat-o încă student fiind. A lucrat la Radio Iași, apoi la Radio București. S-a numărat  printre cei care, în 1966, au  întemeiat revista „Cronica”, primul săptămânal ieșean apărut după 1944. În 1969 a izbutit reînnodarea firului activității editoriale  ieșene, prin înființarea Editurii „Junimea”, căreia i-a fost  director un deceniu (1969-1979). În 1979, este numit director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, pe care l-a condus timp de 11 ani.

După 1990, a lucrat la Chișinău, ca trimis al ziarului bucureștean „Românul”, primind însărcinarea de corespondent de front la Războiul de la Nistru. În 1994 este numit, prin concurs, director al Teatrului „Luceafărul”, pe care l-a condus, până la pensionare, 12 ani. Timp de 18 ani a fost  ales și reales secretar  al Asociației Scriitorilor din Iași. În 2011 s-a numărat  printre cei care au înființat revista „Cronica veche”. A realizat scenarii pentru filme artistice de lung metraj “Un bulgăre de humă”, “Escapada”, “Totul pentru fotbal”, “Am o idee” etc.