Acasă Stiri Triplă sărbătoare românească la Giula

Triplă sărbătoare românească la Giula

sursa foto: Basilica.ro

Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU), împreună cu Consulatul General al României la Giula și Săptămânal Foaia Românească au organizat joi, 26 ianuarie 2017, o manifestare aniversară dedicată Unirii Principatelor Române, Zilei Culturii Române și Poetului Național Mihai Eminescu.Evenimentul cultural și aniversar s-a bucurat de prezența a aproximativ 150 de persoane și a reușit să adune personalități, conducători de instituții, reprezentanți ai mediului academic din Ungaria și România (Giula, Budapesta, Oradea și Arad) și alte oficialități, între care s-a aflat şi Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei.

Programul artistic a fost oferit de profesori și elevi ai comunității românești din Ungaria și a cuprins un montaj de cântece și versuri din poezia lui Mihai Eminescu, interpretate de corul Liceului Românesc din Giula, precum și piesa de teatru Comedia nu există de Dumitru Solomon, pregătită de trupa de teatru a Liceului, precum şi alte prelegeri.

PS Siluan care a subliniat importanța deosebită a Unirii Principatelor și a tuturor valorilor care au adunat la un loc neamul românesc de-a lungul timpului și i-au oferit un loc în peisajul Națiunilor din Europa și în istoria lumii.

Luna ianuarie a anului 1951 reprezintă și data de înființare a revistei Foaia Românească, cea mai veche publicație de limba română din Ungaria, numită la început Foaia noastră, care împlinește șaizeci și șase de ani de existență, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.