Acasă Stiri Tunul de cupru

Tunul de cupru

Cum a ajuns una dintre cele mai bogate familii din Turcia, apropiată de regimul lui Erdogan, și sprijinită la București de apropiații fostului premier Victor Ponta, să acapareze în România un zăcământ de cupru estimat la aproape un miliard de dolari.

 

Resursa veche de la Moldova Nouă

 

În mica localitate situată aproape de granița cu Serbia se află unul dintre cele mai importante resurse de cupru din țară, cu o valoare estimată la peste un miliard de dolari.  Fosta companie a statului Moldomin este în faliment de mulți ani, iar lichidatorul său, RTZ &Partners, încearcă de aproape un deceniu să valorifice terenurile cu tot cu resursele din subteran, amintește Stelian Negrea pe discoverproject.ro..

Prima încercare a eșuat după ce vânzarea activelor Moldomin în 2012 către o companie elvețiană, Mineco AG, controlată de afaceriști sârbi, cu legături în Rusia, a sucombat sub acuzații de corupție și spionaj.

Sârbii au pierdut afacerea cu cupru, dar lichidatorul a rămas, în continuare, să administreze falimentul Moldomin.

A reluat procedura de vânzare a activelor la începutul acestui an, în februarie 2021, când România se ocupa de campania de vaccinare împotriva noului coronavirus.

 

Compania lui Ponta

 

O clădire din Piața Națiunilor Unite, din centrul Bucureștiului, adăpostește de câteva luni biroul unei noi firme de consultanță. La etajul 9 al clădirii Gemenii Center, fostul premier Victor Ponta a înființat un SRL care îi poartă inițialele în denumire – VP Projects Advisers. Firma de consultanță a început să funcționeze cu doar câteva săptămâni înainte ca activele Moldomin să fie scoase din nou la vânzare.

DiscoverProject a aflat că femeia care administrează noua companie de consultanță a fostului premier, pe numele ei Geanina Pușcașu, reprezintă neoficial la București interesele familiei turce Cengiz care deține Eti Bakîr AS, cea care a câștigat licitația pentru activele Moldomin.

 

Geanina Pușcașu este o prietenă veche a familiei Ponta

Apropiații lui Victor Ponta lucrează pentru holdingul turcesc al lui Mehmet Cengiz

A fost consiliera lui Victor Ponta când acesta conducea Guvernul, exact în perioada în care fuseseră privatizate prima dată resursele de la Moldomin cu sârbii de la Mineco. Apoi, în 2019, Pușcașu a împrumutat cu 1,5 milioane de lei noul partid al lui Ponta, Pro România.

Când Ponta era premier, Pușcașu a fost numită și în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeoporturi București SA, controlată de Ministerul Transporturilor.

Surse din zona guvernamentală susțin că Geanina Pușcașu și un alt apropiat al lui Victor Ponta, avocatul Bogdan Tohăneanu, sunt oamenii care reprezintă interesele turcilor la București. Tohăneanu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne în perioada în care Victor Ponta era prim-ministru. Apoi, avocatul a devenit membru și sponsor al Pro România, partidul fostului premier. A candidat la alergerile parlamentare din 2020, pentru un post de deputat de Neamț, dar partidul nu a reușit să treacă pragul electoral.

Avocatul Bogdan Tohăneanu ne-a confirmat relația cu compania turcă: “Am asistat societatea din Turcia în procedura de participare la o licitație publică organizată de lichidatorul judiciar RTZ Insolvency! Licitația s-a organizat în conformitate cu legea 85/2006 iar societatea asistată a devenit adjudecatarul activelor ca urmare a ofertei depuse!”.

La rândul său, Victor Ponta a declarat pentru DiscoverProject că nu îi reprezintă pe turci, dar că îi sunt cunoscute detaliile afacerii: “Nu am reprezentat și nu reprezint companiile respective (n.r.companiile din grupul turc)  în relațiile cu lichidatorul RTZ și nici cu autoritățile publice române. Acestea au angajați proprii, avocați și reprezentanți legali înscriși în Registrul Comerțului. Cunosc însă intenția fermă a acestora de a dezvolta proiectul minier de la Moldova Nouă printr-o investiție de aprox. 250 milioane de Euro, de natură să ducă la relansarea mineritului în zonă, la angajarea a peste 1.000 de persoane (acum sunt 13 preluate de la Moldomin SA) , la plata redevențelor și taxelor către Bugetul De  Stat și bugetele locale . Cunosc de asemenea faptul că această companie și-a asumat în totalitate obligațiile de protecție a mediului în zona de exploatare (atât cele istorice cât și cele viitoare)“

Dar afacerea s-a împotmolit din nou. Nu e clar dacă odată cu vânzarea s-a transferat și licența de exploatare, precum și obligații de ecologizare în valoare de aproape 200 milioane de euro.

Oficialii Agenției Naționale a Resurselor Minerale (ANRM) nu văd cu ochi buni noua tranzacție, potrivit informațiilor obținute de DiscoverProject.

În tot acest timp, cuprul este la mare căutare pe piețele internaționale de materii prime, al căror preț au explodat în prima parte din acest an.

 

Detaliile afacerii

 

Pe pagina de internet a companiei de lichidare RTZ&Partners, înghesuit între un tractor și un spațiu de brutărie, în octombrie 2020, era postat și anunțul de vânzare a activelor Moldomin SA.

Reprezentanții RTZ ne-au precizat că au fost interesate 19 companii/consorții de bunurile companiei Moldomin SA. (RTZ Raspunsuri Moldomin)

În final, în martie 2021, doar una a cumpărat caietul de sarcini: Eti Bakîr din Turcia, cu afaceri în Rusia și China.

Familia Cenghiz, care deține compania turcească, are puternice legături cu președintele Turciei, Recep Tayip Erdogan. După o vizită, de acum o săptămână, în Azerbaidjan a lui Erdogan, o companie a familiei Cenghiz a primit dreptul de a exploata un perimetru minier uriaș în această țară pe lângă alte contracte publice.

Holdingul turcesc este acuzat că primește subvenții de la guvernul lui Erdogan pentru diferite proiecte pe care le dezvoltă datorită relației extrem de apropiate cu regimul lui Erdogan.

Ulterior, pe 7 aprilie 2021, turcii au înființat la București filiala Cuprumold Mining SA, vehiculul care preia terenurile Moldomin.

Filiala bucureșteană este deținută în proporție de 70% de Eti Bakîr, restul acțiunilor fiind deținute de o companie londoneză, Iconichem Group Limited, controlată tot de familia Cengiz.

Licitația pentru activele Moldomin a fost câștigată cu doar 6 milioane de euro, în condițiile în care zăcămintele Moldomin sunt evaluate la aproape 1 miliard de dolari.

Licența, marea problemă

Cea mai mare problemă legată de această vânzare este legată de licența de exploatare a Moldomin SA: avea sau nu dreptul legal lichidatorul să scoată la vânzare un act administrativ al statului român?

Conform anunțului lichidatorului, “odată cu transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile mai sus identificate, Moldomin SA, prin lichidator judiciar RTZ & Partners S.P.R.L., va transfera către adjudecător toate drepturile dobândite și obligațiile asumate prin Licența de concesiune pentru exploatarea minereului cuprifer nr. 2781/2001 pentru perimetrul Moldova Nouă – Cariera de Banatite (”Licența”) în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003 (”Legea Minelor”) și cu acordul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (”ANRM”) emis în conformitate cu art 24 (1) din Legea Minelor”. (RTZ oportunitate Moldomin scoasa la licitatie).

Lichidatorul acuză ANRM că îi pune bețe în roate în tranzacția pe care a încheiat-o cu turcii de la Eti Bakîr: “(…) consecințele blocării (n.r. de către ANRM) tranzacției, ușor de estimat la acest moment, dar fără a se limita la:

Expirarea licenței de exploatare-exigibilitatea obligațiilor de mediu în sarcina statului român estimate la 200 milioane de euro în caz de închidere a activității, conform Planului de încetare a activității realizat de Iprimin în 2006

Blocarea unor investiții estimate la peste 150 milioane de euro

Imposibilitatea unei alte valorificări pe viitor – în aceste condiții nimeni nu se va mai înscrie vreodată la această licitație

Investiția statului român în instalația de umectare nu se va mai recupera – peste 2 milioane de euro alocați de către Ministerul Economiei vor rămâne nerecuperați

Se va relua procedura de infringement împotriva statului român ca urmare a reluării poluării cu particule de praf”

 

ANRM: “Vânzarea licenței este ilegală”

 

Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) reprezintă, potrivit legii minelor, interesul statului în domeniul resurselor minerale. Este cu alte cuvinte arbitrul acestei piețe, acordând licențele de explorare și exploatare pentru valorificarea resurselor, de la ape minerale, aur, argint sau cupru și până la petrol și gaze. ANRM se prevalează de o decizie a Curții Constituționale, din noiembrie 2015. Atunci, Curtea a statuat faptul că ANRM este autoritatea competentă abilitată să aplice prevederile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, ANRM negociază și încheie în numele statului acorduri petroliere, licențe de concesiune minieră și permise de exploatare și îndeplinește atribuțiile conferite de lege cu privire la taxe, redevențe și tarife.

Revenind la cazul Moldomin, surse din cadrul agenției publice susțin că și transferul licențelor sau permiselor de la o companie la alta, prin preluare sau divizarea unei companii, trebuie să fie aprobat de către ANRM.

Surse din ANRM susțin însă că și cea de-a doua vânzare a activelor Moldomin SA, este ilegală: ”Lichidatorul Moldomin, RTZ , a scos în martie 2021 activele la licitație dar în mod ilegal a scos la vânzare și licența de exploatare a Moldomin dată de statul român prin Hotărâre de Guvern. Lichidatorul nu are dreptul să scoată la licitație un astfel de act administrativ privind un zăcământ din subsolul României și care e proprietatea statului român. Transferul fără aprobarea ANRM e nul de dept. Lichidatorul nu are dreptul să scoată la vânzare licența de exploatare camuflată într-un transfer de drepturi si obligații. În 2012 s-a mai făcut acest transfer și s-a lasat cu dosar la DNA, cu prinderea unui spion rus, care voia să fugă cu niște hărți ale zăcamintelor, pe aeroportul Otopeni”

Oficialii ANRM nu au dorit să răspundă întrebărilor DiscoverProject pe marginea acestei tranzacții.

Cazul Moldomin

Prima încercare de vânzare a activelor Moldomin a fost gestionată de către aceeași companie de lichidatori, RTZ&Partners.

Pe 25 ianuarie 2012, ANRM a aprobat transferul drepturilor și obligațiilor prevăzute în licența de concesiune pentru exploatare nr. 2783/2001, acordată Moldomin SA, către Mineco Cupru Mineral SRL, o companie controlată de afaceriști sârbi, condamnați în România pentru corupție după ce au mituit un judecător ca Moldomin să primească mai multe soluții favorabile (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=3122)

În paralel, un alt funcționar român a fost acuzat de corupție după ce a permis accesul la documentația cu zăcămintele de la Moldova Nouă, unde e localizată fost mină de stat ( http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=5130)

Contractul cu Mineco Cupru Mineral a fost desființat între timp, astfel că același lichidator al Moldomin a scos din nou la licitație activele și licența companiei.