TVRi și TVR Moldova, programe speciale pentru marcarea Zilei Limbii Române

TVRi și TVR Moldova, programe speciale pentru marcarea Zilei Limbii Române

sursa foto: TVRi

Din 2013, în ziua de 31 august , românii din ţară şi din întreaga lume sărbătoresc Ziua Limbii Române. Cinstirea şi cunoaşterea limbii române, indiferent de ţara în care trăim, este primul pas spre păstrarea culturii şi identităţii naţionale, este recunoaşterea cu mândrie a rădăcinilor noastre străvechi, ca neam şi popor.

vasile-alecsandriVasile Alecsandri spunea despre limba română că „este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute”.

Limba română este vorbită în lume de aproximativ 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. Dintre acestea, 17 milioane se află în România. În Republica Moldova, limba română este limbă oficială şi limbă maternă pentru trei sferturi din populaţie.

Ca în fiecare an, Televiziunea Română ne invită să urmărim la TVRi şi TVR MOLDOVA programe speciale menite să-i unească pe toţi cei care poartă cu drag, în minte şi în inimă, limba română.

Detalii despre aceste programe speciale care marchează Ziua Limbii Române găsiţi pe TVR INTERNAŢIONAL și TVR MOLDOVA.