În cadrul unei reuniuni a Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului, statele membre ale UE au convenit asupra mandatului lor de negociere pentru actualizarea Directivei privind rezidenții pe termen lung a UE, care stabilește condițiile în care resortisanții țărilor terțe pot deveni rezidenți pe termen lung în UE.
Statutul de rezident pe termen lung în UE trebuie să aibă reședința legală și fără întrerupere într-un stat membru timp de cel puțin cinci ani. Acest statut al UE coexistă cu regimurile naționale pentru rezidenți pe termen lung.
Dobândirea statutului de rezident pe termen lung
În conformitate cu poziția Consiliului, resortisanții țărilor terțe pot cumula perioade de ședere de până la doi ani în alte state membre pentru a îndeplini cerințele privind perioada de ședere de cinci ani. Cu toate acestea, în cazul în care un solicitant și-a avut reședința într-un alt stat membru, Consiliul a decis să accepte numai anumite tipuri de permise de ședere legală (cărți albastre ale UE sau permise de ședere pentru locuri de muncă înalt calificate).
Pentru statutul de rezident pe termen lung, solicitanții din țări terțe trebuie să facă dovada unor resurse stabile și regulate, suficiente pentru întreținerea lor și a familiei lor și a unei asigurări de sănătate. Statele pot solicita respectarea condițiilor de integrare.
Statutul de rezident pe termen lung este permanent, dar poate fi retras când o persoană nu și-a avut reședința principală în UE pentru o anumită perioadă de timp.
Drepturile de mobilitate în interiorul UE
Spre deosebire de regimurile naționale pentru rezidenți, statutul de rezident pe termen lung în UE permite deplasarea și în alte țări ale UE, de exemplu pentru muncă sau studii. Dreptul la mobilitate în UE nu este automat, ci supus unei serii de condiții (statele membre să poată evalua situația piețelor lor naționale ale forței de muncă în cazul în care un rezident pe termen lung în UE se mută în țara lor dintr-un alt stat membru al UE din motive profesionale).
Egalitatea de tratament în raport cu resortisanții UE
Rezidenții pe termen lung în UE beneficiază de același tratament ca și resortisanții UE, de exemplu în ceea ce privește accesul la un loc de muncă și la activități independente, la educație și formare profesională, precum și la avantaje fiscale. Există o serie de condiții, cum ar fi cerința ca posesorii unui permis de ședere să locuiască pe teritoriul statului membru în cauză.
Conform datelor Eurostat, în 2020, numărul resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în UE a fost de 23 de milioane (5,1% din populația UE). Dintre aceștia, peste zece milioane au avut permis de ședere pe termen lung sau permanent.
Propunerea modifică o directivă a UE din 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung. Subutilizarea statutului de rezident pe termen lung al UE, condițiile excesiv de complexe pentru dobândirea acestui statut de către solicitanți și existența a numeroase obstacole în calea exercitării drepturilor de mobilitate în interiorul UE figurează printre deficiențele pe care actuala modificare încearcă să le remedieze.
Pe baza mandatului de negociere convenit astăzi, Consiliul poate iniția discuții interinstituționale cu Parlamentul European pentru a încheia un text juridic final.
