UE oferă o amânare a Brexit-ului până pe 22 mai, dacă Parlamentul britanic aprobă săptămâna viitoare acordul.
Uniunea Europeană va accepta cererea guvernului de la Londra pentru o amânare a Brexit-ului, însă numai până la data de 22 mai şi numai dacă Parlamentul britanic votează săptămâna viitoare acordul deja convenit privind retragerea Regatului Unit din UE, dar respins deja de două ori de Camera Comunelor. Condițiile sunt prevăzute în proiectul concluziilor summitului european aflat în desfăşurare la Bruxelles, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.
Premierul britanic, Theresa May, a acceptat cele două ”scenarii” privind amânarea Brexit-ului oferite de Uniunea Europeană, a anunţat joi seară preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de AFP. ”M-am întâlnit cu premierul May în mai multe rânduri în această seară pentru a fi sigur că Regatul Unit acceptă scenariile unei extinderi şi sunt încântat să confirm că avem un acord în această privinţă”, a declarat Donald Tusk.
Premierul britanic dorea o amânare până la 30 iunie, dar această dată punea Uniunii o problemă din punct de vedere juridic din cauza alegerilor europene, prevăzute între 23 şi 26 mai.