Acasă Europa UE se împrumută pentru Ucraina

UE se împrumută pentru Ucraina

Cehia, Ungaria și Slovacia nu sunt de acord

UE se imprumuta pentru Ucraina
sursa foto: Uniunea Europeană

După aproape 9 ore de discuții, liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru a împrumuta Ucraina, cu încă 90 de miliarde de euro, pentru a acoperi cheltuielile legate de război, dar și cheltuielile bugetare. S-au opus Cehia, Slovacia și Ungaria. Banii vor veni din împrumuturi ale căror dobânzi vor fi acoperite din bugetul UE, dar care se vor simți și în bugetele naționale ale țărilor membre.   UE ar fi vrut ca acest nou împrumut să se facă din activele înghețate ale Federației Ruse, prezente pe teritoriul UE, numai că există în continuare mari controverse referitoare la acest aspect, principalul opozant fiind Belgia. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, după terminarea războiului, Rusia ar da în judecată, cu siguranță UE și și-ar cere bani înapoi.

La reuniunea Consiliul European de joi, a avut loc și un schimb de opinii cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenki, acesta insistând asupra activelor rusești. Cererea Ucrainei a fost mult mai mare, pentru următorii 2 ani, de 130 de miliarde de euro.

Consiliul European a trecut în revistă lucrările în curs care urmăresc soluționarea nevoilor financiare presante ale Ucrainei pentru perioada 2026-2027, având în vedere opțiunile prezentate de Comisie.

Consiliul European convine să se furnizeze Ucrainei un împrumut în valoare de 90 miliarde EUR pentru perioada 2026-2027, pe baza unor operațiuni de împrumut ale UE pe piețele de capital, garantate prin marja de manevră a bugetului UE. Prin cooperare consolidată (articolul 20 din TUE) în ceea ce privește instrumentul întemeiat pe articolul 212 din TFUE, nicio mobilizare de resurse din bugetul Uniunii ca garanție pentru acest împrumut nu va avea impact asupra obligațiilor financiare ale Republicii Cehe, ale Ungariei și nici ale Slovaciei.

Prin cele de mai sus nu se aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate și apărare a anumitor state membre și se ține seama de interesele de securitate și apărare ale tuturor statelor membre, în conformitate cu tratatele.

Consiliul European va reveni asupra acestei chestiuni în cadrul reuniunii sale viitoare.

Zelenski insistă pentru banii rusești, Macron vrea reluarea dialogului cu Putin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat liderii să utilizeze 200 de miliarde de euro din activele ruseşti îngheţate, dar Belgia, unde se află cea mai mare parte a banilor, a cerut garanţii privind împărţirea răspunderii, ceea ce s-a dovedit a fi prea mult pentru alte ţări.

Într-o altă evoluţie, preşedintele francez Emmanuel Macron consideră că ar fi ”util” pentru Europa să reia dialogul cu preşedintele rus Vladimir Putin.

”Cred că este în interesul nostru, al europenilor şi al ucrainenilor, să găsim cadrul potrivit pentru a relua această discuţie”, a spus Macron, adăugând că europenii ar trebui să găsească mijloacele pentru a face acest lucru ”în următoarele săptămâni”.

Ucraina are nevoie de 135 de miliarde de euro suplimentari în următorii 2 ani

UE estimează că Ucraina are nevoie de 135 de miliarde de euro suplimentare pentru a se menţine pe linia de plutire în următorii doi ani, criza de lichidităţi urmând să înceapă în aprilie.

Acordul oferă Kievului o salvare disperată, pe fondul unei intense activităţi diplomatice, în timp ce preşedintele american Donald Trump insistă pentru un acord rapid care să pună capăt războiului Rusiei.