„Ultimele locuri neumblate din Europa”

„Ultimele locuri neumblate din Europa”

Foto: Diana Buzoianu

 Peisajul rural din România ce a cucerit publicaţia britanică „The Telegraph“

O fotografie realizată în România de artista Diana Buzoianu a câştigat un concurs săptămânal organizat de publicaţia britanică „The Telegraph“.

„Se pare că imaginea a rezonat cu ideea că au mai rămas în Europa câteva locuri neatinse şi nevătămate de ceea ce unii numesc civilizaţie şi că ar trebui păstrate aşa cum le găsim“, a declarat Diana pentru adevarul.ro.

Diana a locuit 20 de ani în Londra, iar în urmă cu 3 ani a revenit în ţară şi încearcă să regăsească România frumoasă şi pură. Această Românie există, iar Fundătura Ponorului este unul dintre locurile în care acest sentiment este viu. De altfel, fotografia cu care a impresionat cititorii The Telegraph este surprinsă în Fundătura Ponorului, imaginea fiind intitulată „ultimele locuri neumblate din Europa“.

„Am revenit în ţară special pentru a vedea această zonă mirifică despre care doar auzisem că este aproape imposibil de ajuns şi găsit. Am avut plăcuta şansă de a fi ghidată de renumitul fotograf şi un om mult îndrâgit de localnicii din Fundătura, Mircea Bezergheanu. Aşa am ajuns să surprind aceste cadre de basm în 12-14 octombrie anul acesta“, a declarat Diana, pentru sursa citată.

Câştigătoarea competiţiei săptămânale „Big Picture“ va primi un aparat foto Nikon D3400.

Românca a mai avut lucrări publicate în National Geographic, 1X.com gallery, OneEyeland Gallery şi a fost câştigătoarea locului 1 la Salonul Naţional de fotografie turistică de anul trecut.