Ultimul concert al European Music Gallery Festival 2020, prezentat online de tineri...

Ultimul concert al European Music Gallery Festival 2020, prezentat online de tineri muzicieni, membri EUYO

Un concert cameral susținut în Sufrageria Regală a fostului Palat Regal, actualmente sediul Muzeului Național de Artă al României, în luna septembrie 2020, de către tineri muzicieni, foști și actuali membri EUYO (Orchestra de Tineret a Uniunii Europene) din România și Grecia, printre care se află și câștigătorul finalei de vioară al Concursului Internațional George Enescu 2020/2021, Valentin Șerban, va fi transmis joi, 10 iunie, pe canalul YouTube al European Music Gallery Festival 2020 și pe rețelele de socializare ale EUYO și ale partenerilor. Evenimentul a fost organizat de EUYO, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Muzeul Național de Artă al României și Radio România Muzical, și a încheiat European Music Gallery Festival 2020. În seria de 24 de concerte, care a avut loc în 19 țări din Europa în condiții de distanțare socială, au participat 282 de muzicieni din toate cele 27 de țări ale UE și din Marea Britanie.

Programul muzical este un omagiu adus tradițiilor muzicale populare din Balcani: concertul începe cu „Dansurile populare românești” ale lui Béla Bartók, o reelaborare a motivelor provenite din dansurile populare ale satelor Voiniceni, Igriș, Bucium, Beiuș și Neagra. Programul continuă cu melodia tradițională cipriotă „Little Cypriot Suite”, cele „5 dansuri grecești” pentru cvartet de coarde ale lui Nikos Skalkottas, compuse în 1936 și „Dilmano, Dilbero” de Alexander Vladigerov, variațiuni pe o melodie populară bulgărească, în aranjamentul Vassilenei Serafimova. În finalul concertului majoritatea muzicienilor revin pe scenă pentru interpretarea lucrării „Două piese pentru octet de coarde” de Dmitri Şostakovici. O piesă camerală plină de viață, care întruchipează diferitele tradiții și influențe muzicale europene, reprezentândastfel concluzia perfectă a acestui eveniment.

„Acest concert este pentru noi o ocazie de a ne regăsi în această perioadă dificilă, în care am fost nevoiți să stăm departe de scenă. E o onoare să cânt alături de tineri muzicieni aleși pe sprânceană. EUYO, o orchestră a tinerilor muzicieni europeni talentați, ne oferă șansa de a fi puși în valoare”, spune violonistul Theodor Andreescu (26 de ani), membru de cinci ani al EUYO, stabilit în prezent la Viena.

„EUYO este un exemplu că privirea trebuie ațintită tot timpul în sus. Chiar și în vremuri grele, ca acestea de pandemie pe care le trăim, EUYO ne oferă un ideal de unitate și solidaritate”, apreciază violistul Andrieș Cigulea (22 de ani), student în anul al treilea la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca.

Program: Béla Bartók – Romanian Folk Dances, Trad. – Little Cypriot Suite, Nikos Skalkottas – 5 Greek Dances for String Quartet, Alexander Vladigerov – Dilmano, Dilbero (arr. A. Serafimova), Dmitri Shostakovich – Two Pieces for String Octet, Op. 11

Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO)este una dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Descrisă de Guardian ca fiind „captivantă, revigorant de bună, plină de energie, cu o concentrare precisă și o îndrăzneală încântătoare”, și de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker drept “cel mai bun ambasador posibil pentru Uniunea Europeană”, a oferit o punte excepțională între universitățile de muzică și lumea profesionalăpentru generații întregi ale celor mai buni muzicieni din Europa încă de la înființarea sa în 1976.