Armăsarul Neapolitano XXXI-42 este noul campion mondial la categoria ”Cai de 5 ani”. Titlul i-a fost acordat în Ungaria, acolo unde a avut loc Campionatul Mondial de Cai Tineri pentru Atelaje.
La evenimentul de anul acesta au fost reprezentate vârfurile unor crescătorii faimoase din lume, dar Herghelia Beclean a reușit să se impună prin echipajul Clubului Hipic ”Romsilva” format din sportivul principal Roland Istvan Varga și secundul Leon Onișor.
Specialiștii Romsilva de la Herghelia Beclean desfășoară un proiect amplu de perfecționare genetică și de punere în valoare a nucleului de rasă Lipițană, iar victoria armăsarului Neapolitano XXXI-42 este o performanță unică pentru sportul românesc, dar și o încununare a profesionalismului de care aceștia dau dovadă.
Campionatul Mondial de Cai Tineri pentru Atelaje a fost organizat de Federația Ecvestră Internațională, și a avut loc între 4 și 8 septembrie a.c., în localitatea Mezohegyes din Ungaria. La aceasta competiție au participat reprezentanți din zece țări, crescătorii faimoase precum Herghelia de stat Kladrub și crescătoria Tlumačov din Cehia, Herghelia de Stat Mezohegyes, gazdele evenimentului, Crescătoria Zarodowa w Kamieńcu Zabkowickim Sp. din Polonia și Austria, reprezentată de un cal produs de Herghelia Federală Piber.
Romsilva administrează, prin Direcția Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor, 12 herghelii și 4 depozite de armăsari unde sunt conservate și ameliorate genetic 13 rase de cai.