Un italian care încă din 1979 colectează miere de albine din România şi o exportă în Italia şi-a dezvoltat afacerea şi cultivă, în judeţul Sibiu, peste 30 de hectare cu aluni, vrând să vândă, în premieră, alune româneşti în marile magazine din ţară. Italianul Walter Lattanzi are 59 de ani şi face afaceri în România încă din 1979, când a avut exclusivitate în ţara noastră pentru colectarea mierii de albine, pe care o exportă de atunci în Italia. Pe vremea lui Ceauşescu, italianul cumpăra mierea din Bucureşti, de la filiala unei foste cooperative de producţie cu sediul central în Sibiu, care o şi colecta, relatează Mediafax într-un reportaj realizat la Sibiu.
După revoluţie, în 1991, şi-a deschis o firmă în Bucureşti, dar nu a rezistat, iar în 1992 a deschis în Sibiu propriul punct de colectare a mierii de albine de la producătorii tradiţionali.
Nu s-a stabilit niciodată oficial în România. Chiar şi după mai bine de treizeci de ani, face naveta către Italia. Cel puţin o dată pe lună vine în judeţul Sibiu să-şi verifice afacerile, însă se întoarce acasă, în Italia, de fiecare dată. Acolo are familia – soţia şi trei copii. Soţia şi una dintre fete sunt implicate în firmă, are un copil încă la şcoală şi o fiică intrată în sistemul bancar, la Milano.
Acesta este primul an în care alunii de pe primele şapte hectare plantate au ajuns să rodească.
“Am avut alune şi până acum pe aceste şapte hectare, dar numai aşa…să vedem aluna. Anul trecut am cules 500 de kilograme, pe care le-am vândut unor persoane fizice din România. Acum suntem la jumătatea culesului şi am ajuns cam la două mii de kilograme, sper să depăşim trei mii, până la final. Cultura de alun nu are moarte. Odată ce a început să rodească, producţia se dublează de la an la an şi ajunge, cam după 15 ani, la producţie maximă, undeva la 3,5 tone la hectar. Odată ajuns aici nu mai poţi coborî, poate doar să urci mai sus cu producţia”, afirmă Bahcivangi, care recomandă tuturor tinerilor să înceapă o plantaţie de aluni.
“Se plantează un pui de alun, creşte, se dezvoltă şi apar copiii lui – drajonii. În jurul pomului adult trebuie să rămână patru drajoni, iar aceştia măresc producţia pe cuib. Alunul mare poate să moară din diferite motive, dar are alţi patru în jurul lui care rămân, chiar dacă pe celălalt îl scot. Şi uite aşa, plantaţia nu are moarte. Investiţia asta după maxim cinci ani de zile este amortizată. Eu nu o recomand pentru oamenii vârstnici sau cei care se grăbesc, dar pentru tineri este excelentă”, susţine Bahcivangi.
Walter Lattanzi şi Ştefan Bahcivangi vor să vândă alunele în România, şi nu să le ducă la export în Italia, cum fac italienii de la Lugoj.
Ştefan Bahcivangi povesteşte că la Lugoj există un grup de italieni care au peste o mie de hectare de aluni, cea mai mare plantaţie din sud-estul Europei, dar duc totul la export, în Italia, unde o fabrică de ciocolată consumă trei sute de tone de alune zilnic.
“În momentul de faţă nu există alune româneşti pe piaţa din România. Vrem să intrăm noi, în premieră, cu alune româneşti”, afirmă Bahcivangi.
Cei doi spun că au luat legătura cu mari lanţuri de magazine şi acestea au fost interesate să cumpere alunele. Pot vinde alunele exact aşa cum au fost culese din pom, la 2,5 euro kilogramul. Dacă însă mai investesc o sută de mii de euro în utilaje şi pot realiza uscarea alunelor, spargere, prăjirea şi ambalarea lor le-ar putea vinde şi cu 12 euro kilogramul.
“Le vindem cu 2,5 euro kilogramul, la faza care este aici, neprelucrat. Vă rog să-mi spuneţi ce altă cultură din agricultură e la fel de bine plătită? În magazine există doar alune din Turcia, cu 38 de lei kilogramul, şi nu sunt la fel de bune ca ale noastre. Sunt mai seci din cauza climei de acolo. O să aducem un uscător, selector, maşină de spart, maşină de prăjit, maşină de măcinat. Cele care sunt uscate şi prăjite merg în baruri, cele măcinate – pentru industria alimentară. Astea merg cu 12 euro kilogramul, poate şi mai mult. O punguţă de 150 grame costă 9,25 de lei în magazin, deci 60 de lei kilogramul. Eu sunt mulţumit să le vând şi cu 40 de lei”, spune Bahcivangi.
După discuţiile preliminare cu marile lanţuri de magazine şi după ce se va termina culesul, dacă se vor încheia contractele, anul acesta vor vinde alunele cu 2,5 euro kilogramul pentru că n-au avut timp să aducă utilajele din Italia pentru a le pregăti. Până la anul, în septembrie, însă vor cumpăra tot ce le trebuie şi vor vinde cu cel puţin 12 euro fiecare kilogram de alune.
Bahcivangi spune că nu se vor opri aici. Într-un final, vor exista aluni pe o sută de hectare la Apoldu de Jos, continuându-se plantarea. De asemenea, se lucrează la un proiect pentru introducerea unui sistem de irigaţii, astfel încât producţia să fie asigurată.
“Cultura de alun rezistă foarte bine la condiţiile de climă de aici. Iarna trecută am avut minus 28 de grade în zona asta. Am crezut că o dăm în bară, dar uite că n-a fost aşa, dimpotrivă, şi a mers producţia ca lumea. Este primul an în care noi am început să aplicăm tehnologia aşa cum trebuie: cu tratamente, cu perieri, cu udări. Anul ăsta ne-a ajutat şi ploaia. Ploaia ne-a demonstrat că, dacă avem irigaţii, producţia este în mâna noastră, o dirijezi cum vrei. Dacă n-ai irigaţii, eşti la mâna lui Dumnezeu. Chiar dacă sunt în zona noastră 600 – 700 – 800 de mililitri de apă pe metru pătrat, nu vine când îmi trebuie mie”, se plânge Ştefan Bahcivangi.
Acesta afirmă că plantarea următoarelor hectare nu va mai fi la fel de grea ca la început. Acum pot folosi material săditor din propria plantaţie şi, cel mai important, după ce s-au lovit de toate problemele începutului, mai ales din neştiinţă, acum ştiu ce fac şi lucrurile vor merge mult mai uşor.
