Un român a pornit un manifest unic pentru a atrage atenţia asupra...

Un român a pornit un manifest unic pentru a atrage atenţia asupra problemei defrişării ilegale

132
0
Foto: mediafax

Pădurea Dumbrava din satul Poienari (Gorj) a devenit atracţie turistică după ce artistul vizual Mihai Ţopescu a colorat sute de copaci cu vopsea specială, ecologică, pentru a atrage, astfel, atenţia asupra defrişărilor ilegale, prezintă mediafax.

În cadrul proiectului Art Land „Grădina Paradisului”, la care au participat aproximativ 30 de voluntari, în perioada 30 iunie – 3 iulie 2017 au fost vopsiţi peste 600 de copaci din Pădurea Dumbrava, din comuna Bumbeşti-Piţic. Ideea i-a aparţinut artistului vizual Mihai Ţopescu, acesta declarând că a realizat o intervenţie artistică în natură, „cu scopul de a redescoperi frumosul, la o altă scară”.

„Acest manifest l-aş intitula <<Mihai Ţopescu şi instalaţia Pădurea Paradisului, iulie 2017, România>>. Prin vopsirea a peste 600 de arbori s-a dorit şi s-a creat un impact vizual şi emoţional direct şi tranşant, transformând această pădure într-un spaţiu al meditaţiei, reflexiei, reculegerii şi descoperirii de sine. Totodată este şi un fel de manifest la tot ce se întâmplă cu defrişările, un manifest artistic, nu de stradă, la tot ce se întâmplă legat de defrişările de păduri. Un proiect la care au participat în jur de 30 de voluntari şi realizându-se cu această ocazie, pe lângă lucrarea în sine, adică pădurea colorată, fotografii şi filme care se vor folosi în tot felul de evenimente artistice”, a declarat, pentru sursa citată, artistul vizual Mihai Ţopescu.

„Pădurea a fost aleasă pentru că era vizibilă la Drumul Naţional şi nu se întâmpla absolut nimic, în afară de animalele care păşunau, iar acum s-a transformat într-un punct de interes, într-un spaţiu cultural, zeci şi zeci de maşini opresc, oamenii se fotografiază şi transmit păreri pe facebook”, a adăugat Ţopescu.

Potrivit acestuia, proiectul va continua anul viitor, în pădurea de peste drum, dacă proprietarii vor fi de acord.

„Va continua, dar nu la modul acesta, cu vopsirea pădurilor, ci la anul va continua vizavi de pădurea respectivă, să vedem dacă primim aprobarea de la proprietari, şi va consta într-un alt discurs plastic, nu prin vopsirea copacilor”, a mai specificat Mihai Ţopescu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ