Pentru majoritatea oamenilor, munca fizică presupune consumarea unei mari cantități de timp și energie, zilnic. Dar cum stabilim cine muncește mai mult într-o gospodărie, femeile sau bărbații? Știm că în societățile de vânători-culegători (primitive), bărbații sunt vânătorii, iar femeile sunt culegătorii.
Dar care este defalcarea forței de muncă într-o gospodărie în alte societăți?
Un studiu asupra grupurilor de agricultori și păstori din zona Tibetului – o zonă cu o mare diversitate culturală – pentru stabili factorii care determină cine lucrează, de fapt, cel mai mult într-o gospodărie și de ce, publicate în Current Biology, clarifică diviziunea muncii în funcție de gen în diferite tipuri de societate.
Potrivit statisticilor, majoritatea adulților din întreaga lume sunt căsătoriți, iar căsătoria este considerată un contract, în urma căruia ne putem aștepta la costuri și beneficii aproximativ egale pentru ambele părți. Dar puterea inegală de negociere într-o gospodărie (spre exemplu, dacă unul din parteneri amenință cu divorțul) poate duce la o distribuire inegală a sarcinilor în cadrul parteneriatului.
Plecarea de acasă
Cercetătorii au testat ipoteza conform căreia părăsirea zonei natale după căsătoria heterosexuală pentru a locui cu familia partenerului poate contribui la un nivel mai ridicat al volumului de muncă. În astfel de căsătorii, noua persoană de obicei nu este înrudită și nu împărtășește un trecut comun cu nimeni din noua gospodărie. Fără rude de sânge în apropiere, acești parteneri ar putea fi, prin urmare, dezavantajați când vine vorba de puterea de negociere.
În întreaga lume, cea mai comună formă de căsătorie este cea tradițională, în care femeile părăsesc casa părintească, în timp ce bărbații rămân cu familiile lor în zona natală. Aceasta este cunoscută sub numele de patrilocalitate.
Neolocalitatea – în care ambele sexe se dispersează la căsătorie, iar cuplul trăiește într-un loc nou, departe de ambele familii – este o altă practică comună în multe părți ale lumii.
În matrilocalitate, femeile rămân în familia natală, iar bărbații se mută pentru a locui cu soția și familia ei, dar aceasta este o situație destul de rară.
Există și duolocalitatea, în care niciunul dintre parteneri nu pleacă de acasă, soțul și soția trăiesc separat, dar aceasta este o situație foarte rar întâlnită.
În diversele zone de graniță tibetane, toate aceste patru modele diferite de dispersie pot fi găsite în diferite grupuri etnice.
Studiul antropologic s-a concentrat asupra satelor rurale din șase culturi etnice diferite. Împreună cu cercetătorii de la Universitatea Lanzhou din China, antropologii au intervievat peste 500 de persoane despre starea lor de dispersie după căsătorie, pe care le-au invitat să poarte un instrument de urmărire a activității (cum ar fi un fitbit) pentru a-și evalua volumul de muncă.
Femeile muncesc mai mult
Prima constatare a fost că femeile au muncit mult mai mult decât bărbații și au contribuit cu cele mai multe din roadele acestei muncii la bunăstarea familiilor lor. Acest lucru a fost evidențiat atât de propriile rapoarte despre cât de mult au lucrat, cât și de trackerele lor de activitate.
Femeile au mers în medie puțin peste 12.000 de pași pe zi, în timp ce bărbații au mers puțin peste 9.000 de pași. Deci și bărbații au muncit din greu, dar mai puțin decât femeile. Ei au petrecut mai mult timp în activități de petrecere a timpului liber sau sociale sau doar stând și odihnindu-se.
Acest lucru se poate datora parțial faptului că femeile sunt, în medie, mai slabe din punct de vedere fizic decât bărbații și, prin urmare, ar putea avea o putere de negociere redusă. Dar s-a constatat, de asemenea, că indivizii (fie bărbați, fie femei) care se dispersează la căsătorie pentru a trăi departe de rudele lor au sarcini de muncă mai mari decât cei care rămân cu familiile de origine.
Concluzia este că o femeie care se mută de acasă la căsătorie (cum fac majoritatea femeilor din întreaga lume), suferă nu doar din cauza absenței propriei familii, ci și din punct de vedere al volumului de muncă. Când ambii parteneri părăsesc locuința părintească și niciunul nu locuiește cu familia natală, ambii muncesc din greu (pentru că există puțin ajutor din partea rudelor), însă femeia continuă să lucreze mai mult. Potrivit studiului, egalitatea perfectă între sexe în ceea ce privește volumul de muncă apare doar în cazurile în care bărbații se dispersează, iar femeile nu.
Aceste rezultate ne ajută să înțelegem de ce, în general, femeile se dispersează la nivel global, dar bărbații, nu. Dispersarea este dificilă pentru bărbați – adăugând aproximativ 2.000 de pași făcuți în plus/zi, comparativ cu aproximativ 1.000 de pași/zi pentru femei.
Timpul și energia cheltuite în agricultură, păstorit și treburile casnice concurează cu timpul liber. Prin urmare, contribuția substanțială a forței de muncă la gospodăriile din zonele rurale poate duce la mai puțin timp petrecut pentru odihnă. Din perspectivă evolutivă, renunțarea la odihnă nu este benefică decât dacă contribuie la menținerea condiției fizice și a sănătății. Această ipoteză poate fi adevărată în zonele sărace și rurale din întreaga lume, dar mai puțin în mediile mai bogate. În majoritatea zonelor urbane, de exemplu, un stil de viață inactiv devine din ce în ce mai răspândit, iar cercetările au arătat că stilul de viață sedentar în rândul lucrătorilor cu gulere albe din astfel de zone devine o problemă semnificativă de sănătate publică, pentru că este legat de multe afecțiuni cronice de sănătate (obezitate, infertilitate, tulburări de sănătate mintală etc.).
Inegalitatea între bărbați și femei în ceea ce privește volumul de muncă în gospodărie persistă atât în interiorul casei, cât și în exterior. Studiul antropologic a oferit inclusiv o perspectivă evolutivă a motivului pentru care femeile sunt mai predispuse să suporte o povară grea de muncă în comparație cu bărbații.
Dar lucrurile se schimbă încet. Pe măsură ce femeile își întemeiază propria familie, departe de familia partenerul lor, cât și de familia din care provin, puterea lor de negociere crește, iar acest lucru este stimulat și de nivelurile de bogăție, educație și autonomia autogenerată. În cele din urmă, aceste schimbări îi determină pe bărbați să-și asume un volum de muncă tot mai mare în multe societăți urbane, industriale sau post-industriale.
