Acasă România UNTRR a contestat la Curtea Generală a Uniunii Europene prevederile discriminatorii ale Pachetului Mobilitate 1,...

UNTRR a contestat la Curtea Generală a Uniunii Europene prevederile discriminatorii ale Pachetului Mobilitate 1, care restricționează grav activitatea transportatorilor români în UE

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a depus trei acțiuni de contestare a Pachetului Mobilitate 1 la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), respectiv la Tribunalul General al Uniunii Europene, prin care solicit anularea prevederilor Regulamentului 1054/2020 privind obligația întoarcerii acasă a șoferilor și interzicerea efectuării repausului săptămânal normal în cabină, suspendarea aplicării prevederilor Regulamentului 1054/2020 privind obligația întoarcerii acasă a șoferilor și interzicerea efectuării repausului săptămânal normal în cabină, până la decizia de anulare și anularea prevederilor Regulamentului 1055/2020 privind obligația întoarcerii acasă a camioanelor.

”Considerăm important ca transportatorii rutieri români, ca părți direct afectate, să acționeze împotriva Pachetului Mobilitate 1 la Curtea Generală a UE și acesta este scopul acțiunilor inițiate de UNTRR. Pachetul Mobilitate 1 generează costuri anuale de aproape 1 miliard de euro pentru transportatorii rutieri români și o pierdere anuală de venituri de 524 milioane euro”, a declarat domnul Constantin Isac – Președinte UNTRR, arătând totodată că ”UNTRR susține demersul Guvernului României de contestare a Pachetului Mobilitate 1 la Curtea de Justiție UE și salută acțiunile similare de contestare a Pachetului Mobilitate 1, inițiate de celelalte State Membre afectate”.

Până la o decizie privind anularea prevederilor discriminatorii ale Pachetului Mobilitate 1, UNTRR solicită suspendarea de urgență a aplicării prevederilor discriminatorii ale Regulamentului 1054/2020 privind obligația întoarcerii acasă a șoferilor și interzicerea efectuării repausului săptămânal normal în cabină, care se aplică deja din 20.08.2020. Transportatorii români nu pot aștepta încheierea procedurii principale de anulare a acestor prevederi fără a suferi prejudicii cu consecințe grave și ireparabile, care le vor amenința viabilitatea financiară.

UNTRR este reprezentată de către firma de avocatură DLA Piper UK LLP – Bruxelles. Demersul UNTRR de contestare a Pachetului Mobilitate 1 a fost fundamentat pe baza Studiului KPMG din 22.10.2020 – Analiza de impact a modificărilor Pachetului Mobilitate 1 asupra sectorului de transport rutier de marfă – solicitat de UNTRR, Studiului Transport & Mobility Leuven (2019) – Impactul Pachetului Mobilitate 1 asupra transportului rutier european de marfă realizat la cererea Asociației Transportatorilor Rutieri din Lituania (LINAVA) și UNTRR și a cercetărilor Interbiz gmbh solicitate de UNTRR.

Studiul KPMG – Analiza de impact a modificărilor Pachetului Mobilitate 1 asupra sectorului de transport rutier de marfa indică faptul că prevederile Pachetului Mobilitate 1 vor genera transportatorilor rutieri români pierderi anuale de venituri de 524 milioane euro, urmare a curselor în gol determinate de obligația întoarcerii acasă a camioanelor. De asemenea, transportatorii români vor avea un cost suplimentar anual cu locurile de cazare de 228 milioane euro, cu combustibilul de 197 milioane euro din cauza întoarcerii obligatorii a vehiculelor la fiecare 8 săptămâni, taxe suplimentare de drum de 150 milioane euro/an, costuri de transfer a șoferilor acasă la fiecare 3 sau 4 săptămâni de 162 milioane euro/an, costuri administrative de 60 milioane euro/an, costuri cu instalarea tahografelor inteligente de 61 milioane euro, costuri cu parcările securizate de 29 milioane euro/an și alte costuri legate de întreținere și reparații de 77 milioane euro/an.

Această pierdere de venituri și creștere a costurilor va determina mulți dintre transportatorii rutieri de mărfuri din România fie să-și întrerupă activitatea, fie să își mute operațiunile în alte State Membre: 34% își vor muta afacerea (reprezentând echivalentul unei scăderi de 1,8 miliarde euro a veniturilor din transportul rutier de marfă din România), 21% își vor închide afacerile (ceea ce ar putea genera o nouă scădere a veniturilor din transporturi de 1,1 miliarde euro), 28% își vor schimba strategia de afaceri cu o altă activitate economică (reprezentând pierderi în sectorul transportului rutier internațional de mărfuri de 1,5 miliarde euro). În consecință, cel puțin 26.016 șoferi și personal administrativ angajați în prezent în sector ar putea să-și piardă locul de muncă (adică o creștere a ratei șomajului în România de 0,3%). Astfel, se estimează că veniturile din transportul rutier internațional de marfă din România vor scădea cu 4,5 miliarde euro, ceea ce reprezintă o diminuare de 1,4% a produsului intern brut național.

UNTRR solicită CJUE anularea prevederilor Regulamentului 1054/2020 privind obligația întoarcerii acasă a șoferilor și interzicerea efectuării repausului săptămânal normal în cabină, precum și suspendarea aplicării acestor prevederi discriminatorii până la decizia de anulare, având în vedere că transportatorii români nu au o opțiune viabilă la acest moment. Pe de o parte, dacă transportatorii români respectă obligațiile discriminatorii ale Pachetului Mobilitate 1 și asigură întoarcerea acasă a șoferilor la fiecare 4 săptămâni consecutive în România (de cele mai multe ori din Europa de Vest și Centrală unde își prestează serviciile, adică cealaltă parte a UE), afacerea acestora este afectată ireversibil negativ și în curând vor da faliment, iar șoferii lor își vor pierde locul de muncă.

Pe de altă parte, dacă transportatorii români nu respectă aceste obligații, aceștia sunt amendați în statele membre ale UE. În această situație, transportatorii români sunt obligați să plătească amenzile ilegale impuse, în caz contrar vehiculele acestora vor fi imobilizate din cauza neplății sancțiunilor acordate. Plata tuturor acestor amenzi ilegale va avea drept consecință blocarea afacerii firmelor de transporturi rutiere românești, ceea ce se traduce prin faliment și pierderea locului de muncă pentru șoferii profesioniști. Fără suspendarea prevederilor discriminatorii ale Regulamentului 1054/2020, transportatorii români se vor afla într-o poziție care ar pune în pericol viabilitatea lor financiară, suferind astfel un prejudiciu grav și ireparabil.

UNTRR solicită CJUE anularea prevederilor Regulamentului 1055/2020 privind obligația întoarcerii acasă a camioanelor.

Această obligație privind întoarcerea acasă a camioanelor la fiecare 8 săptămâni este extrem de împovărătoare determinând curse goale suplimentare de 9.800 km/camion/an, afectând libertatea firmelor de transport rutier de a-și organiza flota și limitându-le disproporționat posibilitatea de a furniza servicii pe piața internă.

Implementarea integrală a Pachetului Mobilitate 1 va eroda semnificativ profitabilitatea transportului rutier internațional de marfă din România –  conducând atât la pierderi de venituri din cauza curselor goale determinate de întoarcerea obligatorie a camioanelor, precum și la o bază de costuri mai mare, determinate de personalul administrativ și conducătorii auto suplimentari care ar fi necesari pentru respectarea noilor cerințe. Transportatorii români vor fi astfel profund dezavantajați față de competitorii lor din Europa Centrală și de Vest.

Prin ignorarea impactului dezastruos pe plan financiar, administrativ, economic, social și de mediu al Pachetului Mobilitate 1, UNTRR acuză Parlamentul European și Consiliul UE că nu au respectat obligațiile legale solicitate de tehnica legislativă europeană și au adoptat prevederi discriminatorii, precum obligația întoarcerii acasă a camioanelor, fără o analiză de impact.

Această încălcare a dreptului comunitar nu poate fi tolerată, având în vedere efectele dramatice asupra industriei de transport rutier din România!

UNTRR solicită CJUE anularea prevederilor discriminatorii ale Pachetului Mobilitate 1 – obligația întoarcerii acasă a camioanelor, obligația întoarcerii acasă a șoferilor și interzicerea efectuării repausului săptămânal normal în cabină! Până la adoptarea deciziei de anulare, UNTRR solicită CJUE suspendarea de urgență a obligației întoarcerii acasă a șoferilor și suspendarea  de urgență a interzicerii efectuării repausului săptămânal normal în cabină, pentru evitarea distrugerii ireparabile a firmelor de transport rutier din România și protejarea șoferilor acestora în contextul agravării pandemiei Covid-19!