Acasă Cultura / Culte Utima creaţie a dramaturgului Peca Ştefan, în premieră la Berlin

Utima creaţie a dramaturgului Peca Ştefan, în premieră la Berlin

În perioada 30 ianuarie – 5 februarie, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Berlin, este prezentată în premieră la Berlin noua creație a dramaturgului Peca Ștefan. Un mix între puzzle, joc social, expoziție, piesă de teatru audio și instalație interactivă, #Noulvechiacasă (#TheNewOldHome) va fi găzduit de spațiile expoziționale ale CLB (Collaboratorium) Berlin, centru dedicat interacțiunii constructive dintre arta contemporană, știință și urbanism, situat într-o locație foarte centrală în cartierul Kreuzberg. Vernisajul, care va avea loc pe data de 30 ianuarie între orele 18.00 și 22.00, face parte din seria evenimentelor de deschidere ale noului teatru tak – Theater Aufbau Kreuzberg.

Vernisajul, care va avea loc pe data de 30 ianuarie între orele 18.00 și 22.00, face parte din seria evenimentelor de deschidere ale noului teatru tak – Theater Aufbau Kreuzberg.

#Noulvechiacasă  investighează participarea politică a oamenilor în vârstă în contextul îmbătrânirii accelerate a populației europene. Conceptul, textul și muzica sunt realizate de Peca Stefan, autoarea scenografiei instalației fiind Anda Pop. Lista completă a artiștilor invitați se găsește pe www.thenewoldhome.com. Website-ul poate fi deschis doar vizitând fizic locația. Această piesă interdisciplinară este bazată pe o cercetare condusă de autor în România, Germania și Spania în cadrul proiectului “Ageing Democracies? Political Participation and Cultural Values among the Elderly in Europe” inițiat de CCCB (Centrul de Cultură Contemporană Barcelona), cu sprijinul Open Society Foundations.
Instalația spune povestea unei bătrâne de 78 de ani din România care s-a mutat recent din satul ei la oraș. Secretul Doamnei D. este că își poate vedea diferite versiuni ale propriei vieți la televizor. Toată lumea crede că bătrâna suferă de o boală psihică, în afară de nepoata ei, “mileniala” Gina. Soarta Doamnei D. depinde de rezolvarea conflictelor din diferitele versiuni ale vieții ei ca persoană în vârstă din România, Germania și Spania zilelor de azi, dar și dintr-o versiune a Europei însăși într-un viitor îndepărtat. În timp ce-și ajută bunica în călătoria ei, Gina trebuie să-și înfrunte propriile (mis)concepții și frici legate de îmbătrânire.

Peca Ștefan (13.08.1982) a urmat cursuri de scris dramatic la New York University şi a fost unul dintre rezidenţii programului internaţional de dramaturgie de la Royal Court Theatre, Londra, în 2005. Este câştigător al primei ediţii dramAcum (2002).Textele lui au fost prezentate în România, Statele Unite, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Brazilia, Elveţia, Franţa, Estonia, Rusia, Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, Belarus şi Serbia. Piesele sale au câştigat diferite premii incluzând Premiul pentru Inovaţie la Heidelberg Stuckemarkt (2007) pentru „România 21” şi Cea Mai Bună Piesă – Dramă de Relaţie – la London Fringe Report Awards (2006) pentru „The Sunshine Play”. Piesa „5 minute miraculoase în Piatra Neamț” a primit Irish Embassy Award (2010).

„Wire and Acrobats (Acrobaţi)” a fost selectată la Berlin Stuckemarkt din cadrul Berliner Theatertreffen (2010), o premieră pentru un autor român. În 2011 spectacolul „dramAcum” pe textele lui Peca „Roşia Montană – pe linie fizică şi pe linie politică” a fost desemnat Cel Mai Bun Spectacol la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara. Spectacolul „Târgoviște de jucărie” a fost invitat în 2012 la bienala New Plays from Europe de la Wiesbaden. În 2013, Peca Ștefan a fost unul dintre cei 35 dramaturgi europeni comisionați să scrie pentru ediția aniversară a Berliner Theatertreffen Stuckemark. Peca este membru partener al companiei de teatru imersiv PopUP Theatrics din New York.