Acasă Asociatii Versuri și imagini, într-un concurs pentru tinerii bucovineni

Versuri și imagini, într-un concurs pentru tinerii bucovineni

Consiliului Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, derulează, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi, un proiect cultural destinat tinerilor.

Este vorba de trei concursuri pe teme literare, de artă plastică şi fotografie, la care sunt invitați să participe elevi din clasele V-XII, cu vârsta cuprinsă între 11-18 ani, proveniţi de la şcolile din judeţul Suceava, precum şi de la şcolile din regiunea Cernăuţi.

Proiectul are trei componente (secţiuni) distincte:

Concursul de recitare a liricii eminesciene „La Putna”care va fi organizat în Ucraina până la data de 6 iunie 2014, pentru zonele Storojineţ, Cernăuţi şi Crasna, partea română (atât organizatorii concursului cât şi Consulatul General al României la Cernăuţi) urmând să fie informată în timp util (până la 6 iunie 2014) cu privire la elevii câştigători. Câștigătorii vor fi invitaţi pe data de 15 august 2014 în România, unde vor trebui să recite poemul „La Putna” (câte patru strofe, pe baza unui proiect regizoral), alături de alte poeme eminesciene.

Concursul de artă plastică „Universul Eminescian” – este dedicat elevilor din Regiunea Cernăuţi, care trebuie să trimită câte o lucrare cu dimensiunea de 30×40 cm (grafică, pictură, artă decorativă) la Centrul Cultural „Bucovina” din Suceava (str. Universităţii, nr.48) până la data de 2 iunie 2014. Cele mai bune lucrări vor fi prezentate într-o expoziţie care se va vernisa la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava, pe data de 7 iunie 2014 şi la Mănăstirea Putna, pe data de 15 iunie 2014.

Concursul de fotografii document „Contemporanii lui Eminescu”are ca temă biserici şi morminte din Regiunea Cernăuţi mai vechi de anul 1889. Înscrierea se poate face până pe data de 6 iunie 2014, prin poştă electronică (se vor folosi simultan 2 adrese de e-mail:  victortrusu@gmail.com şi ritacantiuc@gmail.com), fotografiile expediate urmând să fie însoţite de un scurt CV al autorului.  

  Toate fotografiile din concurs vor fi prezentate într-o expoziţie care se va vernisa la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava, pe data de 7 iunie 2014 şi la Putna, pe 15 iunie 2014, urmând ca apoi să fie publicate într-un album.

   Fiecare dintre secţiuni va avea câte trei câştigători care vor fi invitaţi să participe alături de doi însoţitori din Regiunea Cernăuţi şi de concurenţii suceveni la manifestările din 15 august 2014 de la Putna, unde le vor fi înmânate premiile şi diplomele, iar pe data de 16 august vor participa la o excursie care include obiectivele turistice din judeţul Suceava.

Cheltuielile cu masa şi cazarea sunt asigurate de Centrul Cultural „Bucovina”, invitaţii urmând să-şi plătească transportul de la Cernăuţi la Suceava şi retur, anunță Consulatul General al României din Cernăuți, într-un comunicat remis www.viitorulilfovean.ro/timpromanesc.

Pentru detalii: Alina Bondar, consilier principal la Serviciul proiecte din cadrul Consiliului Judeţean Suceava, tel./fax 0040/230/522794, e-mail alina.bondar@cjsuceava.ro sau domnului Victor T. Rusu, şef secţie la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina”,  e-mail victortrusu@gmail.com.