Acasă Europa Victor Negrescu: ”Un dialog coerent și constructiv cu actorii relevanți este esențial...

Victor Negrescu: ”Un dialog coerent și constructiv cu actorii relevanți este esențial pentru fundamentarea acțiunilor din cadrul Semestrului European”

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat marți, 10 iulie 2018, la a doua ediție a dezbaterii cu tema ”Semestrul European 2018: Recomandări specifice de țară și măsuri naționale de răspuns”, organizată de Ministerul Afacerilor Externe în parteneriat cu Institutul European din România.

Ministrul a evidențiat faptul că Semestrul European constituie un proces continuu de coordonare a politicilor economice ale statelor membre, context în care organizarea cât mai multor dezbateri pe subiecte europene, cu angrenarea unei arii largi a părților interesate, reprezintă o prioritate asumată a echipei pe care o coordonează.

România recunoaște importanța Semestrului European, iar un dialog coerent și constructiv cu actorii relevanți este esențial pentru fundamentarea acțiunilor Guvernului României. În acest sens, am prioritizat încă de la preluarea mandatului transparentizarea și consolidarea procesului de consultare la nivel național, prin intermediul dezbaterilor publice organizate și a formatelor tehnice de lucru care reunesc reprezentanții partenerilor sociali și ai administrației publice centrale”, a declarat Victor Negrescu.

Semestrul European va continua să ocupe un rol central în guvernanța economică, formând obiectul unui proces intens de reflecție la nivelul Comisiei Europene, care pune accent pe consolidarea acestuia, inclusiv în perspectiva viitorului cadru financiar multianual al Uniunii Europene.

Misiunea noastră este să stimulăm instituțiile naționale să profite de avantajele participării în acest proces de reflecție, România fiind un partener activ în cadrul Semestrului European”, a subliniat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

La eveniment au participat viceprim-ministrului Viorel Ștefan, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României, Gabriela Crețu, directorul general al Serviciului de Sprijin pentru Reforme Structurale din Comisia Europeană, Maarten Verwey, precum și reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai Comisiei Europene, ai sindicatelor, patronatelor, mediului academic și asociativ și mass-media.

Semestrul European, introdus în anul 2010, reprezintă procesul de coordonare anuală a politicilor economice și fiscal-bugetare ale statelor membre UE, fiind articulat în jurul următoarelor obiective: finanțe publice solide, sprijinirea reformelor structurale și stimularea investițiilor. Pe parcursul Semestrului European, Comisia Europeană se află în dialog permanent cu autoritățile din statele membre, pentru a monitoriza modul de implementare a acestor politici. Comisia analizează în detaliu Programele de Stabilitate sau de Convergență, respectiv Programele Naționale de Reformă, evaluează corelarea politicilor naționale cu obiectivele și prioritățile convenite la nivelul Uniunii Europene, emite recomandări în scopul orientării acestor politici pentru un interval de 12 – 18 luni și urmărește implementarea lor, inclusiv în ceea ce privește corectarea dezechilibrelor macroeconomice înregistrate.

În acest an, României i-au fost adresate trei recomandări specifice, care vizează aspecte privind politica fiscal-bugetară, dialogul social și guvernarea participativă, protecția socială, educația, sănătatea, eficiența guvernării, investițiile în infrastructura mare, achizițiile publice și guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Recomandările sunt actualizate în fiecare an, spre a reflecta progresele înregistrate și contextul în schimbare.