Videopoeme acompaniate de muzică electronică, în viziunea a şapte artişti contemporani

Videopoeme acompaniate de muzică electronică, în viziunea a şapte artişti contemporani

Proiectul „sociopoetic soundscapes”, care se va desfăşura în perioada 10 – 28 august, pe reţelele de socializare ale ICR Bruxelles, reuneşte membri tineri ai comunităţii artistice româneşti contemporane, reprezentând sinteza interdisciplinară a stilurilor şi direcţiilor care au marcat dezvoltarea culturii române în ultimii ani. Anastasia Gavrilovici (poetă, traducătoare, critic literar), Petra Binder (coregraf, dramaturg, dansatoare, artistă performativă), Ada Galeş (actriţă), Teona Galgoţiu (poetă, artistă vizuală şi multimedia), Flavia Dima (critic de film, artistă vizuală), Robert Gabriel Elekes (poet, traducător, performer) şi, nu în ultimul rând, curatorul proiectului, George Pandrea (compozitor şi producător de muzică electronică) vor dezbate luni, 10 august, problemele individuale şi sociale cu care trebuie să ne confruntăm în artă în anul 2020. În cadrul proiectului, vor mai fi difuzate trei videopoeme, care vor scoate la iveală relaţia dintre soundscape-ul personal/creativ/artistic şi cel social din momentul actual. Înregistrările vor fi prezentate publicului luni 24 august, miercuri 26, august, şi vineri, 28 august.

Proiectul se bazează pe forţa expresivă şicoezivă a artei contemporane manifestată într-un actperformativ, care poate transcende pe plan creativ limitele impuse de perioada actuală. Miza proiectului este de a uni geografia personală artistică a unor creatori tineri de artă contemporană într-o geografie multimedia comună, interdisciplinară, inclusivă şi solidară.Pe lângă angajamentul social al videopoemelor care îi oferă coerenţă proiectului, principala substanţă coagulantă va fi muzica compusă de George Pandrea special pentru cele 3 videopoeme.

„Pricipalul scop al proiectului de faţă este acela de a pune în lumină trei faţete ale individului izolat, în contextul pandemiei actuale: izolarea ca mamă, izolarea ca soţie şi cea ca cetăţean al unui oraş, mai mult interior decât exterior. Folosindu-se de instrumente precum poezia, dansul, actoria şi, nu în ultimul rând, muzica, cele trei videopoeme transportă spre suprafaţă trăirile personale coagulate ale autorilor săi. O confesiune în aceeaşi măsură, cât şi ca o refulare. Am urmărit două lucruri la nivel muzical: în primul rând, o selecţie adecvată de sunete şi texturi care să conducă spre intim, spre particular; în al doilea rând, o compoziţie care să comunice atât cu textul, cât şi cu partea vizuală; care să facă loc, dar să şi intervină şi să puncteze ideea principală. În ceea ce priveşte structura ori forma, nu am avut nimic prestabilit. Am încercat să mă mulez pe munca colegilor mei. Nu am plecat de la tensiune spre a găsi liniştea şi nici invers”, a afirmat curatorul proiectului George Pandrea.

Cele trei videopoeme vor aborda creativ trei laturi diferite ale soundscape-urilor noastre personale şi sociale. Teona Galgoţiu şi Flavia Dima, ale căror temă pentru videopoem este sociopoetic of perception (sociopoteica percepţiei), vor explora, prin poezie şi imagini, existenţa postumană, digitală a omului mai ales în această perioadă când izolarea ne forţează tot mai mult să ne retragem în aceste hiperrealităţi ale sinelui şi ale societăţii. Actriţa Ada Galeş va aborda o temă foarte importantă şi prea puţin discutată public, cea a violenţei domestice. Conceptul videopoemului ei este un spoken word poetry scris de ea, ilustrat video de filmări făcute sub apă pentru a sublinia senzaţia de claustrare, sufocare, singurătate şi teama de moarte pe care o presupune un abuz. Aflat la intersecţia dintre poezie şi dans, dintre cuvântul scris şi expresia lui coregrafică, videopoemul „Sociopoetics of the Body” al Anastasiei Gavrilovici şi al Petrei Binder îşi propune să exploreze aspecte ale climatului complex al izolării şi să sintetizeze experienţele unui subiect poetic feminin, mama, într-un spaţiu şi un timp nemaitrăite, în care încearcă să-şi redefinească identitatea.