Acasă Cultura / Culte Viitorul iei și al nostru este unul frumos și luminos

Viitorul iei și al nostru este unul frumos și luminos

Mii de persoane au venit să admire ii cu diverse ornamente și costume tradiționale, expuse la cea de-a IV-a ediție a Zilei Iei, organizată de Ministerul Culturii pe 21 iunie, la Chișinău,  sub patronajul Primei Doamne Margareta Timofti.

Interpreta de muzică populară Maria Iliuț, de exemplu, era îmbrăcată într-o ie de mireasă:  „Eu mă consider cea mai frumoasă. Peste 80 de ani, a fost o mireasă înveșmântată în această ie cu mărgică. Cu drag o iau la cele mai importante evoluări și sărbători„, a spus interpreta.

Ministrul Culturii al Rep. Moldova, Monica Babuc, a ales să participle la eveniment îmbrăcată într-un costum naţional, susținând că „Ziua Iei” este un prilej pentru promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare: „Noi încercăm nu doar să facem sărbători din ia noastră, dar încercăm să o cunoaștem în profunzime. Sunt absolut sigură că viitorul iei, dar și viitorul nostru este unul frumos și luminos, precum este această piesă minunată din costumul nostru naţional„, a declarat Monica Babuc, citată de  publika.md.

Participanții la această sărbătoare au avut ocazia de a admira ii și costume din colecțiile Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală şi ale muzeelor din Edineţ, Soroca, Ungheni și satul Slobozia Mare, raionul Cahul.