România trebuie să comunice urgent Serbiei că îşi va exercita dreptul de veto dacă nu sunt îndeplinite, de la 1 februarie, anumite condiţii, susține Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România. Printre acestea, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România se referă la anularea din ordinul ministrului educaţiei de la Belgrad din vara lui 2013 a părţii care înrăutățește condiţiile pentru angajarea profesorilor de limba română, cei 1617 elevi care ceruseră să studieze în limba română în 2013 rămânând fără dascăli.
Astfel, angajarea profesorilor de limba română este necesară, astfel încât toţi cei 1617 elevi care au solicitat în martie 2013 ore de limba română în Bor şi Zajecear să poată studia limba maternă la ore rezonabile.
Dolha mai consideră necesară și consultarea elevilor din judeţele Branicevo şi Morava în legătură cu dorinţa lor de a studia limba română, dar și organizarea, în Serbia, a unor cursuri de perfecţionare a profesorilor din Bor, Zajecear, Branicevo şi Morava care au cunoştinţe elementare de limbă română
O altă problemă cu care se confruntă românii din Serbia este lipsa manualelor, iar tipărirea a peste 3.000 de abecedare în limba română, care până acum se adresau doar românilor din Voivodina, trebuie urgentată
Viorel Dolha a mai subliniat că statul sârb se eschivează de la îndeplinirea prerogativei sale de stat laic de a aproba/aviza construcţia şi funcţionarea bisericilor: ”Serbia sugerează mereu că biserica română ar trebui negocia cu biserica sârbă când nu este nimic de negociat. Partea română trebuie să afirme răspicat că prevederile din constituţia sârbă nu trebuie ,,negociate” de nimeni. Partea română trebuie să ceară respectarea legislaţiei sârbe în care se prevede că primăriile şi ministerele eliberează avize de construcţie. Este de nepermis ca enoriaşii care doresc biserică română să ceară aviz bisericii sârbe!”.