Vizită oficială a deputaților la comunitatea română din Serbia

Vizită oficială a deputaților la comunitatea română din Serbia

O delegaţie a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării efectuează, în perioada 19 – 23 noiembrie, o vizită de lucru în Serbia.Din delegaţie fac parte următorii deputaţi Mihai Deaconu – secretar al Comisiei şi conducător al delegaţiei, Sorin Teju – secretar  şi Eugen Tomac– membru.

Pe agenda delegaţiei se află o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai Comisiei pentru diasporă şi sârbii din regiune, din Adunarea Naţională a Republicii Serbia, reprezentanţi ai Comisiei pentru politică externă din Adunarea Naţională a Republicii Serbia, precum şi cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Ştiinţei şi Dezvoltării Ştiinţifice.

De asemenea, membrii delegaţiei, vor avea întrevederi cu reprezentaţi ai Consulatului General al României la Vârşeţ, cu autorităţile locale din Vârşeţ, precum şi cu liderii românilor din Voivodina şi reprezentanţii CNMNR.

Pe agenda delegaţiei mai sunt prevăzute participarea la slujbă şi discuţii ce se vor desfăşura la Protopopiatul Dacia Ripensis, precum şi discuţii la Consulatul General al României la Zajecar, dar şi cu liderii comunităţii române din Serbia de Est.