Volumul de poezie „Peisajul din care lipsesc”, prezentat în Spania

Volumul de poezie „Peisajul din care lipsesc”, prezentat în Spania

189
0

Vineri, 16 iunie, ora 19.00, Ambasada României în Regatul Spaniei găzduieşte întâlnirea cu poeta, scriitoarea şi jurnalista Cleopatra Lorințiu.

Organizatorii îi invită pe doritori să se  bucure de prezentarea volumului de poezie „Peisajul din care lipsesc/El paisaje en el que falto”. La eveniment va participa și reprezentantul Editurii Charmides, Mihaela Țărmure. De asemenea, intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, iar cei interesaţi pot trimite un mail de participare până joi la adresa madrid.comunitate@mae.ro.

Lansarea va fi urmată de proiecţia documentarului „Amprenta costumului” (realizator Cleopatra Lorințiu) – un interviu cu prof. univ. Adina Nanu, critic și istoric de artă român, autoarea singurei cărți de istorie a costumului din România.

Cleopatra Lorinţiu este o scriitoare, jurnalistă, realizatoare de televiziune şi fost diplomat român. A publicat cărţi de poezie, proză,eseuri,critică şi inteviuri,memorialistică, note de călătorie, literatură pentru copii.Este absolventă a facultăţii de cibernetică economică (ASE Bucureşti, promoţia 1980),cursuri de geopolitică,geostrategie,diplomaţie. De asemeneam, aceasta este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1979 şi membră a UCIN Asociaţia scenariştilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ