Vom avea un Observator Naţional al Copilului

Vom avea un Observator Naţional al Copilului

DISTRIBUIȚI

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, anunță înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului întrucât ”trebuie să ştim în mod real câţi copii sunt în situaţii de risc şi câte familii sunt vulnerabile în România”.

”Lucrăm intens la Legea separării copilului de familie prin care înfiinţăm această bază de date unică. Va fi pentru prima dată când va exista o centralizare la nivel naţional privind copiii aflaţi în situaţii de risc şi familiile vulnerabile. Aşa vom putea şti, de la sate până la marile oraşe, care este situaţia acestor copii. Această baza de date va fi completată în timp real de lucrătorii sociali, cu ajutorul tabletelor din Sistemul Informatic Naţional pentru Adopţie – SINA. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie are la dispoziţie aproape 9 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru realizarea acestui sistem, în premieră naţională, ce permite urmărirea copiilor aflaţi în situaţii de risc. Observatorul Naţional al Copilului va fi operaţional la începutul anului viitor!”, a anunțat ministrul.

”De cealaltă parte, avem grijă şi de copiii ajunşi deja în grija statului, circa 46.000 sunt în acest moment. Planul este renunţarea la centrele de plasament. Vom merge mai departe cu proiectul de modificare a Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, întoarsă pentru reexaminare în Parlament. Dintre multele modificări în interesul copiilor, s-a speculat politic doar faptul că această legea ar fi impus deja celebrele ore de educaţie sexuală în şcoli. Pentru a evita orice altă interpretare, specialiştii din Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii au reformulat articolul. Este vorba de introducerea în şcoli a programelor de educaţie pentru sănătate care sunt activităţi extraşcolare asigurate de specialişti în sănătate, iar participarea copiilor este condiţionată de acordul părinţilor”, a mai spus Firea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.