Acasă Evenimente Zece crame din România și Republica Moldova participa la Sibiu Vinfest

Zece crame din România și Republica Moldova participa la Sibiu Vinfest

Sibienii și turiștii sunt invitați, sâmbătă și duminică, să guste cele mai bune vinuri din beciurile a zece crame din România și Republica Moldova, prezente la prima ediție a „Sibiu Vinfest”, un festival dedicat licorii bahice, care va avea loc pe strada Cetății, din centrul istoric al orașului.

Avem peste 180.000 de hectare plantate cu viță de vie, iar România este recunoscută pentru calitățile vinurilor sale. Ne dorim ca și publicul din țară să cunoască și să aprecieze vinurile românești, să se bucure de o Sărbătoare a Vinului în adevăratul sens al cuvântului, cu tradiții vechi, muzică bună și, mai ales, vinuri fine„, a declarat Dragoș Popescu, președintele Asociației Sibiul de Odinioară, unul dintre organizatorii evenimentului.

Programul artistic va fi asigurat de maestrul Grigore Leșe, Trio-ul Reger, Romulus Cipariu și Radu Nechifor. Sâmbătă, 8 octombrie, începând cu ora 18:00, atmosfera va fi încălzită de Grigore Leșe și Trio-ul Reger, iar duminică, 9 octombrie, de la aceeași oră, strada Cetății va rezona pe muzica lui Romulus Cipariu și a lui Radu Nechifor & Friends.