„Zic Zac”, prezentat la Beer Sheva

„Zic Zac”, prezentat la Beer Sheva

174
0
Foto: ICR

Festivalul de Teatru Fringe de la Beer Sheva, ajuns în acest an la ediția a VI-a, va avea loc în perioada 11-13 iulie 2017 în Orașul Vechi și la Teatrul Fringe din Beer Sheva.

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv susține participarea spectacolului de teatru non-verbal și dans „Zic Zac”, regia: Andrea Gavriliu, în cadrul programului internațional al festivalului. Spectacolul va beneficia de două reprezentații în data de 12 iulie 2017, orele 18:00 și 21:30, la Teatrul Fringe din Beer Sheva (str. Anilevitz nr. 15, Orașul Vechi).

El și Ea se găsesc într-un club în care se supun, fără să vrea, DJ-ului. Având ca temă principal influența muzicii asupra individului, se va urmări evoluția relației lor în funcție de ce senzații, stări și reacții le trezește fondul sonor. Prin urmare, coloana sonoră a spectacolului joacă un rol decisiv în traseul celor doi „clienți”. Controlată de către DJ, acest maestru de ceremonii ce se află într-o continuă metamorfoză – animalic, bufonic, diavolesc – muzica îi transformă în marionete ce nu-și mai pot controla pornirile. Se oprește muzica? Se simt descoperiți fără ea… Această serată le va scoate la iveală, rând pe rând, toate măștile afișate în societate, plăcerile vinovate, prejudecățile și fricile până nu mai rămâne decât… El și Ea.

„Zic Zac este întruchiparea entuziastă a plăcerii de a dansa, arătată cu naturaleţe, un chef de joacă şi de jocuri, de comic amestecat cu autoironie, de lucruri importante spuse cu umor, relaxarea de a nu te lua în serios, cu seriozitate.” (Oana Stoica, „Zic de dragoste și zac de dor” – Dilema Veche)

„Inventivitatea şi plăcerea de a se juca serios i-a făcut pe creatorii acestui spectacol să reuşească nu doar un examen de coregrafie inedit, ci un spectacol în toată regula, care merită să fie văzut nu doar de specialişti, profesori şi prieteni. Locul lui poate fi pe orice scenă profesionistă şi garantat nu va dezamăgi niciun spectator dornic de o seară împlinită la teatru. Nu trebuie să ştii multe despre dans, nu e nevoie să iubeşti teatrul, ci pur şi simplu să vrei să te bucuri.” (Alina Epingeac, „Zic Zac – bucuria dansului”, Yorick)

Festivalul de Teatru Fringe de la Beer Sheva are loc anual, începând cu 2011 în Orașul Vechi. Ediția 2017 va include în program spectacole din România, Austria, Franța și Spania, împreună cu cele mai bune spectacole de teatru fringe din Israel în peste 70 de evenimente artistice indoor și outdoor care vor avea loc pe străzile din Orașul Vechi. Alături de spectacole de teatru pentru adulți, festivalul găzduiește ateliere de artă în aer liber, spectacole pentru copii, reprezentații de mimă și pantomină și concerte de muzică pop. Festivalul este organizat în colaborare cu Primăria din Beer Sheva, Ministerul Afacerilor Externe din Israel, galeriile de artă din Orașul Vechi și Teatrul din Beer Sheva.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ