RePatriot reiterează Apelul către primării, consilii locale și județene din România și Republica Moldova de a organiza “Zilele Diasporei” în luna august, sub semnul unității, revenirii și redresării naționale.
De cel puțin 10 ani, luna august a devenit luna întâlnirii cu cei plecați în afara granițelor, cu cei care poartă România și Moldova în suflet dincolo de granițe. Din 2016, RePatriot a propus ca 15 august – Adormirea Maicii Domnului – să fie „Ziua Diasporei”, iar perioada din jurul acestei date să fie dedicată Zilelor Diasporei, o ocazie de dialog, de conectare și de visare împreună la un viitor mai bun.





