Acasă România Ziua Internațională a medicului de familie – 19 mai 2019

Ziua Internațională a medicului de familie – 19 mai 2019

 ”Transmit astăzi salutul meu medicilor de familie, profesioniștilor din sistemul medical cei care sunt cel mai aproape de noi, de familiile noastre, cei care ne tratează, dar mai ales ne îndrumă, ne învață să prevenim,  să trăim sănătos, să avem grijă se sănătatea noastră.

Cabinetul medicului de familie reprezintă poarta de intrare în sistem.

Am înțeles nevoile acestui sector și vrem să întărim medicina preventivă,  iar anul acesta am crescut cu 25% bugetul pentru medicina de familie și am acordat și alte facilități pentru îmbunătățirea activității acestor profesioniști. De asemenea, la concursul de Rezidențiat au fost alocate  mai multe locuri pentru acest domeniu, inclusiv cele 300 de posturi aprobate de Guvern s- au îndreptat tot către medicina de familie.

Vom lua și alte măsuri menite să întărească cabinetele medicilor de familie, în vederea îmbunătățirii activității.  Din imprumutul negociat cu Banca Mondială,  în valoare de 800 milioane de euro, o parte importantă va fi destinată pentru plata serviciilor suplimentare și dotarea cu echipamente medicale a cabinetelor medicilor de familie și a medicilor comunitari. Respect munca medicilor de familie și le urez La mulți ani!” (ministrul Sănătății, Sorina Pintea)