Ziua Limbii Române, marcată în comunitățile istorice

Ziua Limbii Române, marcată în comunitățile istorice

 Ziua Limbii Române este marcată în comunitățile istorice din jurul României, în perioada 30 august – 4 septembrie 2016, printr-o serie de evenimente culturale menite să promoveze limba română și identitatea românească. Anul acesta, proiectele se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova.

Programul este organizat, în parteneriat, de instituții publice din România și Republica Moldova – Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Institutul Cultural Român (prin Direcția Românii din Afara Granițelor), Consulatul General al României la Cahul, Ministerul Culturii din Republica Moldova și asociații ale românilor din vecinătatea României.

Programul activităților dedicate românilor din comunitățile istorice este următorul:

La Podgorac (Bolievaț) Serbia – Timoc (30 august 2016) au avut loc un concert de muzică populară românească susținut de Mariana Căpitănescu, un  recital de muzică bisericească susținut de Corul protopopiatului Daciei Ripensis, ”Sf. Mucenic Ioan Valahul” și un recital de poezie susținut de copiii și tinerii care participă la cursurile limbă, cultură și civilizație românească organizate lunar de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”

 La Vidin, în Bulgaria, se desfășoară, la 31 august 2016, o reprezentație de muzică și dansuri populare românești susținută de ansambluri populare locale în cetatea Vidinului și un recital de poezie susținut de copiii și tinerii din Kosova, Gâmzova, Bregova și orașul Vidin, care participă la cursurile limbă, cultură și civilizație românească organizate lunar de Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi”. Tot astăzi, la Ismail, Ucraina, are loc un spectacol de muzică populară românească susținut de Veta Biriș și taraful său la Palatul de Cultură ”Taras Șevcenko. De asemenea, vor fi oferite gratuit 200 de exemplare din volumul Albinuța de Grigore Vieru și manuale elevilor a 16 școli din regiunea Odesa, în special celor din clasele primare cu predare în limba română.

La Cahul, Republica Moldova (31 august 2016) au loc un concert susținut de Alexandra Ungureanu și trupa sa în Piața Horelor, reprezentații de teatru susținute de actorii Teatrului ”B.P. Hașdeu”, un recital al Ansamblului Coral ”Voci Transilvane” din Cluj-Napoca și o depunere de flori la bustul lui Grigore Vieru, monument aflat pe aleea scriitorilor din Parcul Central din Cahul.

La Chișinău, Republica Moldova (31 august – 4 septembrie 2016) are loc Salonul de carte Bookfest (Pavilionul Central Moldexpo). Salonul se extinde în afara graniţelor, fiind organizată la Chişinău, între 31 august şi 4 septembrie, prima sa ediţie pe celălalt mal al Prutului. Timp de cinci zile, editorii vor transforma pavilionul 2 al Centrului Internaţional de Expoziţii Moldexpo din Chişinău într-un spaţiu comun al limbii române, iar cartea va fi un liant şi suport al identităţii culturale româneşti. Pe vizitatori îi așteaptă peste 100.000 de volume, dar și întâlniri cu unii dintre cei mai îndrăgiți autori ai literaturii române contemporane. Proiectul va oferi posibilitatea realizării unei analize a dinamicii gusturilor și achiziției de carte în Republica Moldova și va înlesni crearea unui fond de carte românească. Unul din obiectivele acestui eveniment este facilitarea accesului cititorilor din Republica Moldova la cunoaștere, educare, informare și studiu în limba română, în contextul în care există un raport inegal între cartea de limbă română și cea în limba rusă, care domină spațiul culturii scrise din stânga Prutului (potrivit datelor Ministerului Culturii de la Chișinău). Organizatorii Bookfest sunt Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român – prin Centrul Național al Cărții, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni”, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

În Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române, prin care este prevăzută celebrarea acestei sărbători pe data de 31 august a fiecărui an. Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române poate fi marcată de autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific. Guvernul și autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice. Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor.