Ziua Limbii Române, sărbătorită în Serbia

Ziua Limbii Române, sărbătorită în Serbia

177
0
Foto: ICR

Cu ocazia Zilei Limbii Române, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, organizează în Serbia, atât în regiunea Voivodina, cât și în Timoc, o serie de evenimente culturale care să promoveze limba română și folclorul românesc specific comunităților românești din cele două zone.

Astfel, în Timoc, la Casa de Cultură din Podgoraţ – comuna Bolievaț, va avea loc, miercuri 30 august 2017, începând cu ora 19.00, un concert al interpretei de muzică populară Steliana Sima, alături de instrumentiştii Mirel Bria (vioară) şi Augustin Dinu (acordeon).

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultura Românilor/Vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, Primăria din Podgoraţ şi Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis din Timoc. Din partea Institutului Cultural Român va participa vicepreşedintele Mirel Taloş şi Radu Baltasiu, directorul Direcţiei Românii din Afara Graniţelor.

Duminică 3 septembrie 2017, de la ora 18.00, în Sala de Sport a Şcolii Generale din Satu Nou, în Voivodina, va avea loc concertul de muzică populară al interpretelor Valeria Arnăutu şi Florica Zaha. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Comunitatea Românilor din Serbia şi Consulatul General al României din Vârșeț. Totodată, intrarea în cadrul concertelor este liberă.

Steliana Sima este o cunoscută interpretă de muzică populară din zona Romanaţi. A început să cânte încă din şcoala generală, iar din anul 1983 a început să participe la concursuri şi s-a angajat la Ansamblul „Rapsodia Oltului”, colaborând şi cu Ansamblul „Plaiurile Oltului”. În 1987, după ce a cunoscut-o pe Maria Ciobanu, s-a angajat ca solist vocal la Ansamblul Artistic „Ciocârlia” pe care mai târziu a ajuns să-l conducă.

Valeria Arnăutu s-a născut într-o familie de meșteri populari, a dus mai departe cu mândrie dragostea și respectul pentru folclorul românesc. Interpretă a cântecului popular bănățean și jurnalist, și-a dedicat întreaga carieră promovării folclorului românesc pe întreg globul, acolo unde oamenii au dorit și au avut răgazul să îi asculte cântecul și să îi admire portul. De-a lungul carierei sale a participat la numeroase turnee și festivaluri, în țări precum Portugalia, Grecia, Austria, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Italia, Germania, Franța, Republica Moldova, Iordania, Turcia, precum și pe continentul nord-american, în California, Florida, New York.

Florica Zaha este o cântăreață de muzică populară din zona Bihorului. Cariera ei a început la Oradea, unde a câștigat premiul întâi la concursul folcloric „Mândru-i cântecu-n Bihor”. Florica Zaha s-a apropiat de folclorul tradițional bihorean cu dorința de a culege atât cântecele autohtone din această zonă, cât și portul popular. Artista deține un repertoriu de două sute de cântece, în cele 15 albume semnate de ea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ