Ziua Mondială a Donatorului de Sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină al...

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină al MApN

Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, sub deviza „Donatori de sânge, dați vieții o șansă!”, la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină “Colonel profesor doctor Nicolae Nestorescu”, situat în incinta Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din Capitală, va avea loc luni, 14 iunie, de la ora 10.30, o activitate de donare de sânge.

Evenimentul este organizat de Centru – aflat în subordinea Direcției Medicale a M.Ap.N., în colaborare cu Patriarhia Română – prin voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, Institutul Național de Hematologie Transfuzională “Prof. Dr. C.T. Nicolau” și Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București.

Vor participa la acțiune și vor dona sânge studenți ai Institutului Medico-Militar, ai Academiei Tehnice Militare “Ferdinand I” și ai Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, militari de la Brigada 30 Gardă “Mihai Viteazul”, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Centrul de Transfuzie Sanguină “Colonel profesor doctor Nicolae Nestorescu” este singurul centru de transfuzie din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Acesta furnizează sânge atât spitalelor militare, cât şi celor civile, iar donatori pot fi, deopotrivă, militari și civili.

În fiecare an, la 14 iunie, se sărbătorește Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, prilej de a crește gradul de conștientizare asupra importanței donării de sânge, dar și de a mulțumi donatorilor de sânge voluntari, anonimi și neremunerați, pentru gestul lor de a salva vieți.

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge s-a celebrat pentru prima dată în anul 2004, la Johannesburg, Africa de Sud.