Acasă Cultura / Culte Ziua Națională a României la Cahul

Ziua Națională a României la Cahul

În data de 28 noiembrie 2017, la Consulatul General al României la Cahul va avea loc o recepție cu prilejul zilei de 1 Decembrie.

În acest context, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni va contribui la marcarea Zilei Naționale a României la Cahul prin organizarea unui concert susținut de Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.

Cu un repertoriu care le-a adus medalii de aur la fiecare participare europeană şi mondială, Corala „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului este unul dintre corurile românești cele mai premiate şi recunoscute pe plan internaţional.

Membrii corului cântă atât muzică religioasă, cât şi muzică populară românească. Corala a fost înfiinţată în anul 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar doi ani mai târziu a trecut sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului.

La concert vor fi prezenți diplomați de pe ambele maluri ale Prutului, autorități locale, cadre didactice care s-au implicat în proiectele Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pe parcursul anului, istorici, academicieni și oameni de afaceri.

Evenimentul de la Cahul deschide seria manifestărilor care marchează Centenarul Marii Uniri.