Acasă România Ziua pașaportului românesc – 106 ani de existență

Ziua pașaportului românesc – 106 ani de existență

Pașaportul românesc împlinește 106 ani de existență. Fie că s-au numit salvconducte, scrisori adeveritoare, cărţi de pribegie, răvaşe, sineturi, teşcherele, foi de circulaţie, foi de călătorie, pasuri, pasuşuri sau paşapoarte, aceste documente de trecere a frontierei emise de autorităţile statale certificau, în esenţă, identitatea, cetăţenia şi calitatea posesorului lor.

Termenul de paşaport – denumire utilizată şi în prezent, prin care se desemna documentul general de călătorie în baza căruia călătorii români puteau circula peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic – apare prima dată reglementat în Regulamentele Organice, intrate în vigoare în 1830 în Moldova şi în 1831 în Ţara Românească.

Un moment de referinţă în evoluţia istorică a paşaportului românesc l-a constituit promulgarea, la 19 martie 1912, de Regele Carol I, a primei legi moderne care se referea la paşapoarte, denumită Lege asupra paspoartelor. Astfel, prin “Legea asupra paspoartelor” statul român introducea primele principii generale în privinţa paşapoartelor şi pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru autorităţi şi cetăţeni. Legea era structurată pe XI articole, paşaportul devenind, astfel, instrumentul juridic naţional necesar efectuării călătoriilor românilor în străinătate. ”Liberate de Ministerul de Interne şi de prefecţii de judeţe, „paspoartele” erau emise în numele regelui şi aveau formatul unei cărţi mici portative”, de dimensiunile 9 cm pe 13 cm, fiind ”compuse din 20 pagini numerotate”. Fiecare pagină avea ”un fond încadrat, compus cu motive naţionale, în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparenţă stema ţării şi având deasupra cuvântul „România”, iar dedesubt cuvântul „Pasport”.

Începând cu anul 1928, au fost introduse pa şapoartele de protejat român, iar în legislaţia din anul 1938 s-a modificat statutul călătoriilor acestora, protejaţii români beneficiind numai de certificate de c ălătorie, doar în cazuri bine justificate. Istoria pa şapoartelor continuă cu perioada de dinaintea şi din timpul celui de-al doilea război mondial, când au fost introduse noi tipuri de paşapoarte simple, de serviciu şi diplomatice, unele dintre acestea distingându-se printr-o tehnică specială de prindere (lipire, broşare) a filelor de coperţi, care crea un efect de evantai.

Cronologic, evoluţia paşapoartelor continuă cu perioada de după cel de-al doilea război mondial, când, în funcţie de forma de guvernământ a României, specifică fiecărei perioade istorice traversate, s-au introdus în circulaţie noi tipuri de paşapoarte, fiecare dintre aceste documente având propriile caracteristici.

Schimbările politice şi sociale survenite odată cu proclamarea, la 30 decembrie 1947, a Republicii Populare Române au determinat autorităţile de la acea vreme să introducă în circulaţie paşapoarte cu o nouă denumire a statului şi cu un nou însemn heraldic, însemn care se va păstra şi în noile organizări statale ce vor urma acestei perioade, respectiv cea comunistă şi cea socialistă.

Următoarele tipuri de paşapoarte au fost introduse în circulaţie într-o perioadă caracterizată de 50 de ani în care dreptul la liberă circulaţie a fost sever îngrădit, acestea fiind înlocuite odată cu schimbările politice şi sociale care au avut loc după decembrie 1989.

Societatea românească a intrat într-un amplu şi accelerat proces de transformare generat de deschiderea graniţelor ţării, fapt care a generat un exod al cetăţenilor români care doreau să călătorească în străinătate.

A fost necesar ca organele cu atribuţii pe linia emiterii paşapoartelor să pună în circulaţie documente de călătorie româneşti aliniate la standardele internaţionale în materie, pentru a fi similare celor emise de celelalte state.

Este primul paşaport cu fila informatizată dublu laminată introdus în circulaţie de autorităţile române.