Acasă Cultura / Culte Ziua Poetului Național și a Culturii Naționale, celebrată la București și New...

Ziua Poetului Național și a Culturii Naționale, celebrată la București și New York

De 15 ianuarie, Academia Oamenilor de Știință din România a sărbătorit, alături de întreaga națiune română, Ziua lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale. Ziua de naștere a geniului poeziei românești, deopotrivă unul dintre cei mai mari poeți ai literaturii universale, constituie o dată fundamentală ca importanță în calendarul culturii, civilizației și existenței românești. Prin Eminescu, spiritul românesc a dat măsura potențialului său, prin gândirea și opera marelui poet, cultura românească a dat lumii o valoare de anvergură universală. Adoptarea prin lege de către Parlamentul României a acestei zile ca Ziua Culturii Naționale situează în mod simbolic cultura românească sub auspiciile geniului eminescian, exprimând astfel un mod al recunoașterii naționale și altitudinea aspirației spirituale a generațiilor prezente și viitoare. Zi cu înalt sens simbolic, 15 ianuarie este astfel o mare Sărbătoare a tuturor românilor. Celebrarea ei în anul Centenarului Marii Uniri, 2018, are o semnificație specială, dat fiind faptul că Eminescu a fost un mare patriot, luptător pe frontul culturii, al limbii, spiritualității și identității românești pentru drepturile conaționalilor din Ardeal și din toate provinciile românești aflate în afara granițelor, pentru idealul unirii tuturor românilor și al unității naționale.

Academia Oamenilor de Știință din România a dedicat Zilei lui Eminescu și a Culturii Naționale o serie de manifestări la nivel central (București), în țară și în străinătate (New York). Vineri, 12 ianuarie 2018, în organizarea Academiei Oamenilor de Știință din România și a Fundației Spirituale Mihai Eminescu, a avut loc în Aula AOSR, Simpozionul cultural ”Eminescu, precursor identitar al Marii Uniri”. Manifestarea a parcurs un program amplu din punct de vedere al conținutului și al duratei, care a reunit prelegeri, comunicări științifice, momente poetice și recitaluri muzicale pe versuri eminesciene. Un eveniment de excepție a dedicat poetului național, la New York, filiala din Statele Unite ale Americii a Academiei Oamenilor de Știință din România: Simpozionul anual „Mihai Eminescu”, Ediția a XXV-a, desfășurat în acest an în două părți: Identitatea naţională în viziunea lui Eminescu şi tendinţele actuale de deznaţionalizare prin globalismul post-cultural, partea I, desfășurată sâmbătă, 13 ianuarie, și Omagiu lui Eminescu: Cultură și creație, partea a II-a, duminică, 14 ianuarie. Simpozionul Eminescu a fost organizat de filiala americană a AOSR în parteneriat cu Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi, Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă din New York şi Societatea Română Creştină „Dorul” din New York (fondată în 1903). Rolul fundamental în organizarea și desfășurarea Simpozionului l-a avut Profesorul dr. Theodor Damian, Scriitor, Profesor de filosofie şi etică la Metropolitan College of New York, Preşedinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, New York. Domnia sa este, de altfel, creatorul evenimentului și cel care a organizat cele 25 de ediții desfășurate până acum. Amfitrioni ai evenimentului au fost: Prof. dr. Theodor Damian și ing. Cristian F. Pascu, Preşedintele Societăţii Române Creştine “Dorul”, New York, co-organizator.

Programul celei de-a XXV-a ediții a Simpozionului a cuprins, în prima parte, o serie de comunicări științifice abordate la nivel academic, care au tratat aspecte legate de opera și activitatea poetului.

În acest cadru cultural și spiritual, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, a declarat: ”Celebrarea datei de 15 ianuarie ca zi a Poetului Național și a Culturii Naționale trebuie să fie și să rămână o declaraţie de iubire pentru poet şi pentru cultura românească. Eminescu este un geniu al poeziei, cel mai mare poet român și unul dintre cei mai mari poeţi ai literaturii universale din toate timpurile. Totodată, trebuie să nu uităm că a fost un mare Român, un militant activ, prin opera și activitatea sa, pentru unitatea tuturor românilor şi un precursor al Marii Uniri, împlinite cu actul final de la 1 Decembrie 1918. Se cuvine să-l onorăm de-a pururi pe acest geniu naţional şi universal, pe marele poet şi marele patriot român, Mihai Eminescu! Anul 2018 are o semnificaţie specială pentru poporul român de pretutindeni, pentru că marchează un secol de la încheierea Primului Război Mondial şi de la realizarea Marii Uniri. Centenarul Unirii semnifică astfel celebrarea unui eveniment istoric suprem, a cărui împlinire s-a făcut cu jertfă de sânge. Întreaga noastră istorie, prin marile sale momente şi personalităţi, a evoluat către acest ideal, împlinit în urmă cu un veac. Evocarea şi Omagierea acestora, în frunte cu geniul tutelar al poeziei și culturii românești, Mihai Eminescu, este o datorie pentru fiecare român şi pentru întregul nostru popor, care nu trebuie să-şi uite reperele şi modelele, identitatea naţională şi culturală, sensul evoluţiei sale în Europa şi în lume. Cu atât mai mult, celebrarea lor într-un an de jubileu al istoriei, cum este Anul Centenarului, capătă semnificaţii şi mai înalte, în ordine morală, spirituală şi identitară. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România asumă această datorie și contribuie cu toate resursele sale științifice și culturale la împlinirea ei”, se arată într-un comunicat de presă primit la redacție.