Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindeni

Iohannis: ”Avem nevoie de talentul și competența tuturor românilor pentru a clădi împreună o țară prosper”

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 30 mai 2021, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.

„Dragi români de pretutindeni, din țară și din străinătate,

Sărbătorim în ultima duminică a lunii mai Ziua Românilor de Pretutindeni, o zi specială, dedicată diasporei.

Vă purtăm în gând pe toți cei care sunteți departe de casă și de cei dragi și știm cât de dificil v-a fost în acest ultim an de grea încercare, în care, din cauza pandemiei, au fost necesare măsuri speciale de protecție. Vă mulțumesc tuturor pentru responsabilitatea de care ați dat dovadă și solidaritatea pe care ați manifestat-o față de cei rămași în țară.

În timpul gravei perioade pandemice, mulți români din străinătate s-au întors, nu numai cu gândul, în țara natală, unii revenind temporar sau chiar definitiv acasă.

Multe alte familii au fost însă despărțite din cauza contextului epidemiologic, dar vaccinarea împotriva COVID-19 ne oferă acum posibilitatea să punem capăt pandemiei și să ne reluăm toate activitățile în siguranță, să putem călători din nou pentru a ne reuni cu cei dragi.

Depășirea crizei sanitare ne va permite să ne concentrăm toate eforturile asupra unui obiectiv de o însemnătate fundamentală: construirea României post-pandemice. Beneficiind de fondurile europene care vor facilita investiții masive în toate domeniile, țara noastră va intra într-un amplu proces de dezvoltare și reforme. Avem nevoie de talentul și competența tuturor românilor pentru a clădi împreună o țară prosperă, care oferă oportunități și șanse reale tuturor, o țară în care concetățenii noștri plecați peste granițe să revină cu bucurie.

La mulți ani, dragi români de pretutindeni!”