16 sportivi români vor participa la Jocurile Mondiale de Iarnă Special...

16 sportivi români vor participa la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din Austria

Sursă foto: specialolympics.ro

Un număr de 16 sportivi cu dizabilităţi intelectuale vor concura din partea României, în perioada 14-25 martie 2017, la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din Austria. Sportivii români vor participa la patru probe: patinaj artistic, schi alpin, schi fond şi mers/alergare pe zăpadă.

Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din Austria este cel mai mare eveniment sportiv umanitar din lum desfăşurat în acest an.

La aceste competiţii vor fi prezenți 1.100 de antrenori, 3.000 de voluntari și 5.000 de membri ai familiilor sportivilor. România participă pentru a patra oară la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics.

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, nedreptății și intoleranței. În România din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 25.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.

De asemenea, în paralel cu Jocurile Mondiale, în perioada 16 – 22 martie 2017, se organizează Summit-ul Internațional de Tineret, în cadrul căruia echipe mixte de tineri cu și fără dizabilități intelectuale creează și învață să implementeze împreună proiecte de integrare socială în comunitățile locale. La această ediție, România este reprezentată de două tinere de 20, respectiv 18 ani, care își propun să aducă tinerii cu dizabilități intelectuale mai aproape de școlile de masă și de comunitățile locale de tineri, informează romaniapozitiva.ro.