Cetăţenii statelor membre UE vor putea intra fără viză în Marea Britanie după Brexit, dar vor putea munci doar dacă vor îndeplini noile condiţii care ridică restricţii în faţa imigranţilor, anunţă The Guardian, citând un document oficial.Astfel, guvernul de la Londra doreşte ca toţi cetăţenii UE să poată intra ca şi până acum în Marea Britanie pentru turism, dar fără a putea râmâne pe termen nelimitat. Totodată, accesul imigranților pe piaţa muncii va fi mult îngreunat. De asemenea, documentul autorităţilor britanice urmează să fie făcut public la finalul acestui an.