Lansare de carte „Dacă treci Podul Soweto” de Monica Săvulescu Voudouri de...

Lansare de carte „Dacă treci Podul Soweto” de Monica Săvulescu Voudouri de Ziua Imnului la ICR Istanbul

136
0
Foto: ICR

Cu ocazia Zilei Imnului, la inițiativa ICR Istanbul și împreună cu Asociația România pentru Asistență și Solidaritate Socială și Consulatul General al României la Istanbul, vineri, 28 iulie 2017, de la orele 18:30, ICR Istanbul va găzdui lansarea de carte „Dacă treci Podul Soweto” de Monica Săvulescu Voudouri, urmată de o prelegere despre condiția scriitorului român în diasporă și de o trecere în revistă a modelelor de reuşită socio-profesională din cadrul comunităților românești din afara țării.„Dacă treci Podul Soweto”, este un roman scris la persoana întâi, un roman al istoriilor personale și al unor întâlniri care schimbă destine. Mama și fiica, fiecare prinse în propria viață, cu reușite, cu dezamăgiri, cu frici născute din dragostea pentru cei apropiați. Cartea pornește de la experiența exilului olandez (1985-2007), pe care Monica Săvulescu Voudouri nu o inclusese în celelalte volume publicate la Editura Tracus Arte: Fetele Nikas, în lumina zilei, mare și albă (2010), România din afara României: „Avem!” (2012) și Vă scriu din Atena, în anii crizei (2014).

Stabilită de peste 30 de ani în străinătate, Monica Săvulescu Voudouri este un consacrat scriitor al diasporei, cărțile autoarei fiind cunoscute cititorilor din România, Olanda, Grecia, Anglia, Peru, Ungaria. Este prozatoare, eseistă, poetă, traducătoare (din literatura olandeză) și scrie, totodată, cronică de teatru și studii de sociologie. Monica Săvulescu Voudouri este, de asemenea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Olanda, Belgia. În ultimii douăzeci de ani a lucrat ca sociolog în centre europene de cercetare specializate în socio-psihologia imigraţiei. În prezent este titular de rubrică la revista Cultura (București). În Atena este Președinta Societății Culturale Balkania Contemporană și regizor al Studioului de Teatru Profesionist din Diaspora.

Cărţi de proză, poezie, eseu: Tulburi apele Crasnei, Cartea Românească, 1974; Toată lumea slobodă, Cartea Românească, 1976; Pragul de sus, Cartea Românească, 1980; Anton Pavlovici Cehov, monografie, Albatros, 1981; Pietrele din lună, Cartea Românească, 1983; Tată, suntem lunateci, Cartea Românească, 1991; Daţi-mi un alt glob, Ion Creanga, 1992, premiul Uniunii Scriitorilor; În Europa, în Europa!, Editura Fundației Culturale Române, 1992; Diaspora, rădăcinile mele, Cartea Românească, 1992; Identitatea iudaică după cel de-al doilea război mondial, Hasefer, 1999; Mediteraneea, Du style, 1999; Balkania – veşnica noastră întoarcere, vol. I, 2004; Balkania – veşnica noastră întoarcere, vol. II, Omonia, 2005. Strada – loc de trecere şi petrecere”, Idea Europeană, 2008.

Cărţi publicate în străinătate: Diaspora, Tukidides, Atena, 1992; Vader, wij zijn slaapwandelaars, Vita, Amsterdam, 1994; Diaspora, Innocenti, Utrecht, 1996 (Premiul Poetry Park Rotterdam); Diaspora, mes racines, Centre de Migration, Belgia, 1994. Pathera eimaste ipnovates, Editura Zaharopoulos, Atena, 2010.

Câteva titluri din opera sa din ultimii ani sunt „Fetele Nikas în lumina zilei, mare şi albă” (2010), tradusă în portugheză unde este bestseller și în greacă, „România din afara României: „Avem!” (2012), „Vă scriu din Atena, în anii crizei”(2014), „Ce nu știe un non-emigrant” (2016), volumul de poezii „Acolo, aici, pretutindeni, just people” (2017).

Evenimentul se înscrie strategia ICR Istanbul privind comunitatea românească din Turcia și urmărește încurajarea implicării active a personalităţilor culturale sau profesionale din comunitatea românească în derularea manifestărilor de consolidare identitară și menţinerea identităţii culturale şi lingvistice a românilor din diasporă prin cultivarea relaţiilor cu elitele româneşti din străinătate, promovându-le, astfel, ca modele, transmite ICR Istanbul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ