Acasă Stiri 3000 de cărți în limba română, donate Bibliotecii Naționale și Universității de...

3000 de cărți în limba română, donate Bibliotecii Naționale și Universității de Stat din Republica Moldova

Directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Mihai Brânzea, a adresat un mesaj de felicitare tuturor celor care vorbesc limba română și a oferit aproximativ 3.000 de cărți în limba română Bibliotecii Naționale și Universității de Stat din Republica Moldova, la prilejul deschiderii Salonului de Carte Bookfest de la Chișinău și a Zilei Limbii Române.Ziua de 31 august este ziua când, cu emoție și smerenie, facem o reverență limbii române, element identitar, unitar și de recunoștință pentru toți cei care ne-au lăsat-o moștenire. Și primii care ne-au lăsat-o chezășie sunt bunii și străbunii care, în zile de clacă, la șezători sau de sărbători, cu sfială și cu grijă, rosteau românește, stârnind toate corzile sufletului neamului. Am avut norocul ca acești țărani, pe chipul cărora stă scrisă istoria, să frământe aluatul sfințit al limbii ca să scoată graiul pâinii – fulger, zbucium și luceafăr. Lor li se adaugă haiducii, boierii, voievozii, prinții, regii. Alături de marile sărbători ale națiunii noastre, această sărbătoare a limbii române încununează bucuria existenței ca neam unic și măreț într-un spațiu pe care românitatea l-a privit și l-a tratat cu modestie, cu prietenie”, a spus Nicolae Brînzea.

Panglica inaugurală a Salonului de Carte Bookfest de la Chișinău a fost tăiată de Monica Babuc,ministrul Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Nistor, consilier prezidențial pe probleme de cultură și patrimoniu din cadrul Administrației Prezidențiale a României, Nicolae Brînzea, directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și academicianul Victor Spinei.

Salonul de Carte Bookfest Chișinău se va desfășura până pe 4 septembrie.

Organizatorii evenimentului sunt Ministerul Culturii din Republica Moldova, Institutul Cultural Român – prin Centrul Național al Cărții, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova și Asociația Editorilor din România.

Nicolae Brînzea a participat pe 30 august la Chisinau alături de Monica Babuc, Ministrul Culturii al Republicii Moldova și de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, la evenimentul lansarea este primului ghid despre cele mai alese vinuri din România și Republica Moldova – „Cartea vinurilor românești”, apărut la Editura Rao sub semnătura Marinelei Vasilica Ardelean.

Nicolae Brînzea a mai participat miercuri dimineata la sărbătoarea Zilei Limbii Române la Căușeni, alături de Vicepremierul Culturii al Republicii Moldova, Igor Șarov, de președintele raionului Căușeni, Ion Ciontoloi, de doi vicepreședinți ai raionului Căușeni și de Primarul orașului Căușeni, Grigore Repeșciuc. În cadrul evenimentului, Nicolae Brînzea a făcut o donație de carte către Casa Limbii Române și a depus împreună cu oficialitățile Republicii Moldova flori la bustul poetului și preotului Alexei Mateevici.