“Accente” la Radio Cernăuți, o emisiune despre realitatea românească din Ucraina

“Accente” la Radio Cernăuți, o emisiune despre realitatea românească din Ucraina

Radio Cernăuți a lansat luni, 24 octombrie, “Accente”, o emisiune despre realitatea românească din Ucraina, una de totalizare a știrilor, informațiilor și evenimentelor care se referă la comunitatea românească din Ucraina, și nu numai, scrie Bucpress.eu.

Accentele pe “i” le-au pus realizatorii emisiunii – Marin Gherman şi Vitalie Zâgrea. Subiectele emisiunii au fost: ședința comună a Consiliului județean Suceava și Consiliul regional Cernăuți, conferința asociației științifico-pedagogice „Aron Pumnul” din Cernăuți, conferința științifică a Institutul Bucovina din Rădăuți în capitala Bucovinei istorice, cea de a doua ședință a cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți”, care s-a desfășurat la Suceava.

Radio Cernăuți este unicul post de radio din Ucraina care emite 24 de ore din 24 doar în limba română, difuzează doar muzică românească (modernă, populară, rock), realizează emisiuni în direct dedicate situației românilor din Ucraina și de pretutindeni, știri despre românii din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia, preia cele mai reușite emisiuni în limba română de la Radio Ucraina Internațional, Radio Bucovina ș.a.

Radio Cernăuți este un proiect al Centrului Media BucPress, realizat cu sprijinul MAE –Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.