Acasă Alte comunitati Angel Tîlvăr încurajează constituirea de federații și confederații româneşti în străinătate

Angel Tîlvăr încurajează constituirea de federații și confederații româneşti în străinătate

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a transmis participanților la Seminarul „Rețea de Asociaţii de Români din Andalusia 2015” un mesaj prin care salută cooperarea dintre asociațiile românilor din străinătate și încurajează reunirea lor sub forma federațiilor constituite la nivel național și european.

Încurajăm consolidarea societății civile a românilor de pretutindeni prin constituirea de federații și confederații la nivel național și transnațional, asigurând sprijinul pe care, prin Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni, îl putem acorda acestor inițiative. Asociațiile românilor de pretutindeni aparțin societății civile românești, după cum aparțin și societății civile din respectivele țări. Ele au vocația de a deveni parteneri de dialog cu autorități din ambele state, cu autorități europene sau cu organizații internaționale, promovând interesele comunității pe care o reprezintă”, a evidenţiat Angel Tîlvăr.

Proiectul privind organizarea seminarului „Reţea de asociaţii de români din Andaluzia 2015” s-a desfăşurat în perioada 25-27 septembrie.

În cadrul seminarului a fost prevăzută, pe 26 septembrie, o sesiune de informare asupra Ghidului de finanţare a DPRRP MAE România, o practică pe care DPRRP dorește să o extindă din acest an, pentru a veni în sprijinul deponenților de proiecte.