Acasă International Atentat terorist la Munchen: autoritățile anunță 5 morți și mai mulți răniți,...

Atentat terorist la Munchen: autoritățile anunță 5 morți și mai mulți răniți, martorii vorbesc de 15 persoane decedate. MAE recomandă evitarea deplasărilor.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români aflați în Munchen să nu părăsească locațiile în care se află şi să evite orice deplasări care nu sunt strict necesare, în special în locurile aglomerate.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise în atentatul comis vineri după-amiază într-un centru comercial de lângă Stadionul Olimpic din Munchen, a transmis Poliţia germană, oficialii declarând că există suspiciunea de atac terorist care are la bază declarațiile martorilor oculari, banuindu-se că trei persoane înarmate ar fi în libertate. Presa internațională, vorbește însă despre 6 persoane decedate și zeci de răniți, în vreme ce martorii oculari susțin că ca ar fi vorba chiar de 15 morti.

Poliția din landul Bavaria (sud-estul Germaniei) le cere șoferilor să evite autostrăzile din jurul orașului Munchen, a transmis postul de radio din Bavaria, citat de Reuters. Potrivit sursei citate, numeroase autostrăzi din nordul Munchenului au fost blocate, iar elicoptere care asigură patrularea frontierelor germane sunt în drum spre oraș.

Un purtător de cuvânt al poliției din Munchen a avertizat că atacatorii sunt în continuare în libertate și a adăugat că deocamdată numărul celor care au murit sau au fost răniți în atacuri este deocamdată neclar.

MAE mai anunță că prin intermediul Consulatului General al României la Munchen a făcut demersurile în regim de urgenţă pe lângă autorităţile competente locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii atacului şi cetăţenia victimelor.

Consulatul General al României la Munchen este în aşteptarea răspunsului din partea autorităţilor locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară de specialitate, dacă situaţia o va impune.

Pentru acordarea asistenței consulare și preluarea operativă a solicitărilor cetățenilor români, sunt disponibile numerele de telefon ale Consulatului General al României la Munchen : +49 89 553307 (apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, care funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe) şi telefonul de urgenţă al oficiului consular +49 1602087789.

De asemenea, poliția germană a anunțat că suspectează un atac terorist și autoritățile au instituit „starea specială” cerându-le oamenilor să rămână în locuințe. În același timp, gara centrală din Munchen a fost evacuată pentru o operațiune a poliției și transportul subteran și de suprafață a fost suspendat. În același timp, șoferii de taxi au fost avertizați să nu ia clienți din zona adiacentă Stachus, cunoscută și sub numele de Karlsplatz. „Circulația trenurilor a fost complet oprită”, a informat Deutsche Bahn. Trenurile din toate direcțiile spre capitala Bavariei au fost oprite înainte de a putea intra în oraș. Operatorul public de transport MVG a anunțat că tot transportul subteran, dar și cel cu tramvaie și autobuze a fost suspendat, la ordinul poliției.