”Bradul multisecular – Gardianul Cibinului”, în competiția pentru titlul de Arbore European...

”Bradul multisecular – Gardianul Cibinului”, în competiția pentru titlul de Arbore European al Anului 2020

Votul începe la 1 februarie 2020

”Bradul multisecular – Gardianul Cibinului” intră, începând cu 1 februarie, în competiția europeană pentru desemnarea titlului de Arbore European al Anului 2020.

Bradul multisecular din România este un brad alb de aproximativ 500 de ani din zona Sibiului, a cărui poveste spune că ”pe valea Cibinului, trăia un păstor care avea 10 oi. Într-o zi furtunoasă, păstorul a adăpostit oile sub coroana unui brad şi a adormit. Când s-a trezit, furtuna se oprise, dar oile dispăruseră. Păstorul l-a rugat pe Dumnezeu, să-i găsească animalele pierdute. Adormind, a visat că bradul crescuse foarte înalt şi gros. Trezindu-se, visul deveni realitate. Tânărul se urcă în vârful bradului și văzu oile. Întors acasă, i-a povestit mamei miracolul, iar sătenii au hotărât să ocrotească bradul legendar”.

Bradul multisecular din România a fost nominalizat din partea României de Paul Bordaș, organizatorul concursului național, de la Universitatea din București.

În competiția pentru Arborele European 2020 sunt înscriși 20 de copaci, printre care Paznicul Satului Inundat (Cehia), Arborele vrăjitoare (Olanda), Fagul multisecular (Franța) ori Stejarul cu trei picioare (Spania).

Competiția Arborele european al anului este parte componentă a familiei anchetelor continentale Arborele anului, pe care le unește același scop. Sensul Arborelui european al anului este de a atrage atenția asupra arborilor care reprezintă o bogăție naturală și culturală importantă care ar trebui prețuită și protejată. În cadrul Arborelui european al anului, spre deosebire de alte competiții, nu este importantă frumusețea, ci povestea de viață și legătura cu oamenii. În fiecare an, în concurs intră zeci sau mai multe sute de mii de oameni, iar numărul țărilor participante a crescut de la 5 la 16.

Competiția Arborele european al anului a luat ființă în anul 2011 ca o continuare a anchetei populare, Arborele Anului pe care, în Republica Cehă, o organizează de foarte mult timp Fundația Parteneriat. În finalul competiției europene ajung de fiecare dată câștigătorii competițiilor locale.

În fiecare an, Environmental Partnership Association (EPA) organizează, în luna februarie, votarea pe internet pentru Arborele european al anului. Prima votare europeană a avut loc în anul 2011 și, de atunci, numărul țărilor implicate a crescut de la 5 la 16, iar organizatorii competiției intenționează extinderea și în afara continentului european.

EPA este o grupare de șase fundații din Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, care sprijină proiectele orientate asupra protecției mediului și stimulării implicării comunităților locale. De la înființarea sa, în decurs de peste 20 de ani, EPA a sprijinit, prin donații, proiecte în suma totală de peste 10 milioane de euro.