Acasă Bulgaria Concert sustinut de tenorul Daniel Magdal și pianistul Alexandru Burcă la Sofia

Concert sustinut de tenorul Daniel Magdal și pianistul Alexandru Burcă la Sofia

Un concert susținut de Daniel Magdal, prim-tenorul Operei Naționale București, acompaniat de Alexandru Burcă, pianist-corepetitor al Operei Naționale București, va inaugura vineri, 31 martie 2023, ora 18.30, la Sofia, proiectul „Serile muzicale la Ambasada României”. Programul serii va fi completat de pianistul bulgar Ludmil Angelov, care va patrona acest proiect împreună cu ambasadorul României în Republica Bulgaria,E.S. Doamna Brânduşa Ioana Predescu. Evenimentul se desfășoară la sediul Ambasadei României, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

„Serile muzicale la Ambasada României” se vor desfășura în prezența unui public format din oameni de cultură, membri ai corpului diplomatic acreditat la Sofia, studenți ai Academiei Naționale de Muzică de la Sofia, invitați din rândul leadershipului politic și administrativ bulgar.

Daniel Magdal a absolvit cursurile Academiei de Artă „George Enescu” – secția canto la clasa Maestrului Octavian Naghiu-Alba. Evoluția sa în repertoriul pentru tenor spinto-dramaticl-a purtat pe scene ale Operelor din întreaga Europa, dar și din America și Asia. În anul 2004 a debutat la Opera Națională București în rolul Radames din opera „Aida”. Acesta a fost începutul unei colaborări fructuase de-a lungul anilor, colaborare finalizată cu angajarea ca solist al Operei Naționale București începând cu stagiunea 2018-2019.

Alexandru Burcă este considerat unul dintre cei mai versatili pianiști ai momentului din România, în prezent își desfășoară activitatea la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. A colaborat în calitate de compozitor și pianist cu Teatrul Național Timișoara, Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Circul Metropolitan București, Teatrul Metropolis București.