Conferința pe problematica politicilor privind refugiații, sub președinția română a IHRA

Conferința pe problematica politicilor privind refugiații, sub președinția română a IHRA

Peste 180 de experți și reprezentanți ai unor organizații internaționale implicate în problematica drepturilor omului și sprijinului umanitar pentru refugiați, reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor partenere IHRA și reprezentanți ai Sfântului Scaun au participat la Vatican la conferinţa internaţională “Politici cu privire la refugiați din 1933 până în prezent: Provocări și Responsabilități”, organizată de Sfântul Scaun și Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

Ca organizație care se ocupă de istoria Holocaustului, IHRA știe foarte bine care sunt consecințele eșecului comunității internaționale de a răspunde eficient în situațiile de criză umanitară. Deși circumstanțele privind situația actuală a refugiaților sunt diferite, pot fi identificate unele paralele între tratamentul refugiaților atunci și acum, în special privind închiderea granițelor, creșterea xenofobiei, utilizarea discursului umilitor și dezumanizant”  a subliniat  președintele IHRA, Mihnea Constantinescu.

Referitor la evoluțiile de pe continentul european în acest context, acesta şi-a exprimat profunda îngrijorare privind starea refugiaților ce sunt nevoiți să părăsească țările răvășite de război precum și față de tendințele de accentuare a antisemitismului, islamofobiei și a naționalismului de extremă dreapta.

În martie 2016 România a preluat de la Ungaria președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), în cadrul unei ceremonii solemne la Berlin.

România exercită această responsabilitate până în luna martie 2017, funcţia de preşedinte fii exercitată de ambasadorul Mihnea Constantinescu.