Acasă Politic Dezbatere națională privind viitorul Europei

Dezbatere națională privind viitorul Europei

Președintele României, Klaus Iohannis, va găzdui, marți, 13 iulie 2021, la Palatul Cotroceni, evenimentul de lansare oficială a dezbaterii naționale privind viitorul Europei.

La dezbatere vor participa, de asemenea, Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, prof. univ. dr. Valentin Naumescu, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decan al Facultății de Comunicare şi Relații Publice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, şi conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Științe Politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Evenimentul are ca scop dezbaterea obiectivelor şi așteptărilor legate de Conferința privind viitorul Europei, precum şi lansarea unor direcții de reflecție pentru orientarea dezbaterilor cetățenești care vor avea loc la nivel național pe acest subiect.

În cadrul intervenției sale, președintele României se va referi la temele de interes pentru dezbaterea la nivel național asupra viitorului Europei, un proces care se dorește a fi în primul rând un dialog cu cetățenii europeni. Obiectivul major al dezbaterii privind viitorul Europei va fi acela de consolidare a proiectului european în beneficiul tuturor cetățenilor.

La data de 9 mai 2021, a avut loc la Strasbourg lansarea simbolică a Conferinței privind viitorul Europei. Conferința reprezintă un cadru de discuții și reflecție cu privire la viitorul Europei, cu implicarea instituțiilor europene, guvernelor statelor membre, parlamentelor naționale, cetățenilor, societății civile, mediului academic, partenerilor sociali și a altor actori interesați.

Dezbaterile legate de Conferința privind viitorul Europei se vor desfășura pe parcursul anului 2021 și în primul semestru al anului 2022, în vederea formulării unor linii directoare privind viitorul Uniunii Europene.